Autoritățile se grăbesc încet să repare E581 în nordul Galațiului

Distribuie articolul

La un an de când inundațiile au afectat Drumul European în zona localității Cosmești, lucrurile bat pasul pe loc: abia s-a terminat studiul geotehnic și a fost elaborată expertiza tehnică. Vor urma, nu se știe când, licitațiile pentru proiectarea și executarea lucrărilor. La fel se întâmplă și în ceea ce privește finalizarea lor: nu se știe când.

În 2017, inundațiile afectau o porțiune din E581, ce face legătura între nordul județului și Tișița.

”De mai bine de un an s-au început lucrările de consolidare în zonă, însă fără un rezultat, nefiind terminate nici în prezent, fapt ce pune în primejdie viața celor care tranzitează zona”, susține senatorul liberal George Stângă într-o interpelare adresată ministrului Transporturilor, în care îi cere să spună ce măsuri de rezolvare a situației s-au luat.

În răspunsul autorității guvernamentale se anunță că în perioada ianuarie-februarie 2018 au fost făcute studiile de teren și a fost elaborată expertiza tehnică. Și cam atât.

”După instituirea măsurilor urgente menționate în raportul de expertiză, Consiliul Național de Administrare a Infrastructurii Rutiere va promova obiectivul în următoarea fază de promovare, respectiv contractarea serviciilor de proiectare printr-o procedură de achiziție, urmând ca după avizarea soluțiilor tehnice să fie întocmită documentația de atribuire pentru contractarea execuției lucrărilor”, susține Maria Magdalena Grigore, secretar de stat în ministerul Transporturilor.

Cât privește proiectarea și execuția, reprezentanții guvernamentali au preferat să nu avanseze niciun termen. La cum se derulează lucrurile, pare puțin probabil să se încheie în acest an.

Distribuie articolul

You May Also Like