La Galați se va construi un nou spital. Pentru ca lucrările să înceapă, Ministerul Sănătății trebuie să aprobe finanțarea pentru că noua construcție va fi făcută cu fonduri europene în valoare de aproximativ 950 de milioane de lei, iar el va fi amplasat în curtea celui Județean de Urgență.
În cadrul noului spital vor fi 375 de paturi, 61 de paturi ATI, 20 de săli de operație, iar suprafața totală va fi de peste 96.000 de metri pătrați. De asemenea, acolo vor exista Blocul Operator, secția de Anestezie și Terapie Intensivă, spații pentru spitalizare de zi, secția de Chirurgie Toracică, secția de Neurochirurgie, secția de Chirurgie Plastică, spații pentru intervenții de microchirurgie reconstructivă, secția de Oncologie, Neurologie, Farmacia, serviciul de sterilizare, serviciul de transfuzie sanguină și multe alte spații.