Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a anunțat că primeşte, cereri iniţiale anuale de solicitare a ajutorului de stat în sectorul creşterii animalelor pentru perioada 1 iulie – 31 decembrie 2023, cereri avizate de Agenţia Naţională pentru Zootehnie (ANZ).
Cererea iniţială anuală de solicitare a ajutorului de stat pentru efectuarea serviciilor de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, completată de solicitanţii prestatori ai serviciilor de determinare a calităţii genetice a raselor de animale va fi însoţită de următoarele documente:
- dovada că solicitantul este persoană juridică (copie CUI/CIF);
- acreditarea solicitantului pentru prestarea serviciilor de determinare a calităţii genetice a raselor de animale sau autorizarea ca parte terţă pentru efectuarea testării performanţelor, eliberată de ANZ;
- lista microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici şi mijlocii beneficiare ale serviciului de determinarea calităţii genetice sau a randamentului genetic al şeptelului, avizată de ANZ, care va cuprinde:
– denumirea întreprinderii, adresa, CUI/CIF/CNP, după caz, codul CAEN, numărul unic de identificare a întreprinderii la APIA, numărul contractului de prestări servicii încheiat între prestator şi beneficiar, rasa şi numărul de animale care fac obiectul serviciilor, numărul de angajaţi şi cifra de afaceri, iar în cazul întreprinderilor noi, se va menţiona „întreprindere nou-înfiinţată”;
- copia contractului între deţinătorul registrului genealogic şi prestatorul serviciului de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, respectiv partea terţă desemnată în programul de ameliorare aprobat sau adeverinţă eliberată de ANZ, în cazul în care acesta este altul decât deţinătorul registrului genealogic, din care să rezulte contribuţia părţilor la realizarea obiectivelor programului de ameliorare;
- lista activităţilor, inclusiv lucrările şi tarifele acestora, pentru anul de aplicare, avizată de ANZ;
- copia atestatului de producător, în cazul beneficiarilor persoane fizice;
- declaraţia pe propria răspundere din care să rezulte dacă beneficiază sau nu de dreptul de deducere a TVA.
„Documentele transmise vor purta sintagma ‘conform cu originalul’, însuşite prin semnătura solicitantului, şi vor sta la baza operării/verificării datelor în aplicaţiile electronice de gestionare a ajutorului de stat şi la efectuarea verificărilor administrative ulterioare„, se precizează în comunicatul APIA

