Anul școlar în curs nu va fi prelungit!

Distribuie articolul

Ministrul Educației Naționale, Sorin Câmpeanu, pare să nu aibă prea mulți susținători în legătură cu prelungirea anului școlar în curs, în tentativa sa de a recupera pregătirea elevilor.


În acest context, ministrul întâmpină o opoziție atât din partea partenerilor de dialog social, cât și din zona actualei puteri politice.


Atât sindicatele din învățământ dar și organizațiile de părinți și elevi și-au manifestat opțiunile, unii la vedere alții, așa mai „pe surse” cum e la modă acum, concluzia fiind aproape unanimă; regulile stabilite la începutul anului școlar vor fi respectate.


Ce-i drept, lacunele în pregătirea elevilor, după un an de învățământ aproape exclusiv online sau fără educație în totalitate, sunt majore.
În zona decizională politică se pare că nu se dorește prelungirea anului școlar din rațiuni strict economice.


Guvernanților nu le cade foarte bine că vor fi nevoiți să aloce mai multe fonduri pentru plata cadrelor didactice, în cazul în care le vor fi mărite orele de predare.


Și dacă tot aducem în discuție finanțarea, poate că actuala conducere a Ministerului Educației, conștientă că problemele din sistemul de învățământ preuniversitar nu vor dispărea prea curând, ar trebui să se gândească mult mai serios la digitalizare.


Distribuie articolul

Ai putea fi interesat și de:

Lasă un răspuns