Alocarea bugetară – marcă înregistrată Costică – PSD!

Distribuie articolul

Bugetul judeţului Galaţi pentru acest an a fost adoptat zilele trecute în ședința ordinară a Consiliului Județean. Teoretic dacă analizăm cifrele brute lucrurile stau mai bine comparativ cu ceilalți ani, practic însă este un buget al ipocriziei și al părtinirii aiuristice din punct de vedere politic și administrativ. Vorbim de un buget județean de aproximativ 855,7 milioane de lei, cu o creștere de 11% faţă de anul precedent.

Rememorând „faptele” președintelui Costel „Costică” Fotea, mai ales de la finalul anului trecut când acuza pe la toate colțurile cătunelor că guvernarea Orban a direcționat sume către primării cu edili liberali și, mai mult decât atât amenința cu nu știu ce plângeri penale, nu putem decât să remarcăm încă odată ipocrizia unică și indestructibilă a celui ce conduce CJ.

Mai mult decât atât, după ce același personaj urla prin presă că s-au terminat banii pe la instituții sau pe la unele comune cu primari socialiști, aflăm mai nou că finalitatea exercițiului bugetar aferent anului anterior este pozitivă, cu un excedent de aproape 174 milioane lei.

Păi cu așa excedent, logic să ai o creștere bugetară cu 11% față de… douăzecidouăzeci, ca să vorbim pe limba ‚mnealui.

Alocarea pe UAT-uri a fost făcută pe metode pur socialiste, așa cum PSD o face an de an de când conduce CJ. Prin notă venită-n plic de la partid, parafată de ayatollahul Dan Nica și eventual supusă dezbaterii finanțiștilor socialiști, dacă or avea…

Concret, toate primăriile conduse de edili aleși pe listele PNL au aceiași sumă 10.000 lei (mă întreb cum de s-au oprit la 10.000. Adică, de ce nu 9000? Sau 11.000?). Indiferent cât e comuna de mare, ce populație are sau ce nevoi sunt. La mintea socialiștilor, totu-i otova. Parcă-i mercurialul de la Piață!

Dincolo, în gașca primarilor roșii, avem sume de 600.000 lei pentru orașul măritatului Costică – Tg. Bujor, 610 000 la Brăhășești, 620.000 la Pechea,  580.000 la Munteni și Tulucești și 700.000 la Vânători.

Dar hai să facem ușoare comparații, luate aleatoriu. Ivești – 10.000 și Fârțănești –  500.000 lei. Sau, Tecuci – 10.000 și Nămoloasa – 340.000 lei. Cam astea-s alocările corecte din capul lui Nea’ Costică și a socialiștilor aferenți.

Cum era și logic, consilierii județeni liberali nu au votat mascarada PSD, taxând ca atare ignoranța și ipocrizia celor ce-au inițiat acest proiect de hotărâre.

Prim-vicepreședintele PNL, Petrișor Potec ne-a declarat că prin această hotărâre CJ este practic într-o mare confuzie.

”Una este ca un Executiv să dirijeze unele sume pentru echilibrarea bugetelor locale, punctual acolo unde e nevoie și cu totul altceva să emiți un act prin care să faci alocație bugetară pe criterii mai mult decât subiective. Costel Fotea a fost ales președinte la Consiliul Județean și corect ar fi să lucreze in condiții de normalitate cu toți primarii indiferent de culoarea politică. Să te erijezi în vătaf al județului este o mare greșeală iar domnia sa ar trebui să știe la experiența pe care o are că administrația se face cu absolut toate unitățile administrativ-teritoriale în mod echitabil, profesionist. Nu cred că domnia sa a fost ales pe acel post pentru a fi alături doar la nevoile comunităților ce au lideri din aceiași formațiune politică” a mai spus Petrișor Potec.

 17 unități administrativ teritoriale conduse de primari liberali au primit gestionate de către primari liberali au primit 170.000 lei din totalul de 20.640.000. O șmecherie tipic socialistă care n-are nicio legătură cu administrația publică locală a anului 2021.


Distribuie articolul

You May Also Like