S-au scurs câteva zile bune de la închiderea urnelor și încă nu avem cum să prezentăm rezultate oficiale.
Se știu scorurile relative ale formațiunilor politice, cumva chiar și mandatele obținute la Primării, Consilii Locale sau la cel județean, dar cam atât.
La Biroul Electoral Județean (BEJ), abia ieri spre seară se puteau aproape definitiva ceea ce a însemnat alegeri europarlamentare.
În consecință, vom amâna până la oficializarea rezultatelor analiza amplă a acestor alegeri din 9 iunie.
Două lucruri, evidente ne-au atras atenția.
În primul rând, întârzierea excesivă a fost cauzată de direcționarea de către competitori în sălile de votare, atât în urban cât mai ales în rural, de reprezentanți a căror unică virtute este cea de posesor de carnet de partid.
Fără pic de aplecare sau de cunoaștere a legislației, fără noțiuni elementare de aritmetică (de matematică nici nu poate fi vorba!), plictisiți, iritați, ofuscați, plini de o suficiență nereperată însă, guralivi și semianalfabeți în același timp, unii chiar obraznici în mod gratuit.
Cam astea s-au consumat și se consumă pe mai departe, om vedea cât!
Aici vom acorda o corigență clară partidelor care au preferat loialitatea și atât in dauna loialității și competenței în aceeași măsură.
A doua „nefăcută” este modul de organizare a celor două birouri, Județean și municipal ce-și face rostul la Sala Polivalentă „Dunărea”.
Ei, aici chiar vorbim de competență, pentru că vorbim totalmente de oameni cu studii superioare, cu cariere concludente. Aici însă vorbim de organizare.
Nici nu știu în cine să trag cu praștia. În recent fericitul primar reales sau în prefectul județului.
S-a stat acolo și peste 35 de ore consecutiv, pe o căldură infernală (Sala asta a Sporturilor, chiar este o rușine pentru Galați), cu scaune din plastic ce au cedat, iar dacă un avocat sau magistrat s-a prăvălit cu tot cu scaunele model 1990, zâmbetul amar a fost la el acasă.
Pe ansamblu am, observat suficient amatorism în organizarea acestor alegeri din 9 iunie, dar e o chestiune ce nu îmbracă neapărat forma de noutate.
Așteptăm rezultatele finale oficiale și analizăm pe subiect.
Până atunci așteptăm și demisii, de onoare, de oroare sau de ce-o fi ele. Unele deja au apărut, dar parcă nu este suficient să punem pe eșafod, iepurașii de stepă sau sacrificații de serviciu, eventual prestabiliți…