Ieri, în jurul orei 17,30 polițiștii rutieri au intervenit în urma unui accident rutier care a avut loc pe strada Barboși, care a avut doar pagube materiale.
Din cercetările făcute, s-a stabilit că era vorba de o mașină condusă de un bărbat de 37 de ani care se deplasa către strada Barboși și în momentul în care a ajuns în zona intersecției cu strada Gorunului a lovit cu roata din stânga față bordura și a fost proiectat în alte două autoturisme care se deplasau din direcția străzii Oltului, conduse de doi bărbați de 50 și 69 de ani.
În urma impactului, cel de 37 de ani a pierdut controlul mașinii și a intrat în parcarea unui bloc unde a lovit un autovehicul parcat.
După acest impact, el a fost proiectat într-un al cincilea autoturism care la rândul său a mai lovit un al șaselea.
Cei trei șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative.