Un minor de 16 ani din satul Izvoarele, comuna Sobozia Conachi, a fost zdravăn altoit chiar în ziua de Crăciun de către un individ care ar fi dorit să-l angajeze pe băiat la o stână din apropiere.
Minorul a fost rănit grav, după ce s-a iscat un conflict cu consăteanul-angajator, pe fondul unor neînțelegeri legate de condițiile de muncă.
Minorul a fost tocmit de către agresor pentru a munci la stâna ce o deține acesta, dar, pentru că nu s-au înțeles, stăpânul stânei l-a lovit în cap pe minor cu un obiect contondent.
Acesta din urmă a suferit un traumatism cranian grav, fiind transportat mai întâi la Spitalul Județean Galați, după care a fost transferat la o unitate spitalicească din Iași, pentru investigații și îngrijiri medicale de specialitate.
Evident, angajatorul de la stână s-a ales cu dosar penal, el urmând a fi acuzat, cel mai probabil, de tentativă de omor. Asta bineînțeles dacă minorul nu va avea ulterior și alte complicații.
Anchetatorii urmează să decidă dacă vor lua o măsură preventivă față de agresor.