A început un nou an universitar! Peste 17.000 de studenți își urmează visurile la UDJG!

Un nou început plin de energie și speranță la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați!

Astăzi, Aula Magna a fost inundată de emoție, zâmbete și planuri de viitor.

Sute de studenți s-au reunit pentru a marca deschiderea oficială a noului an universitar, iar cei mai mulți dintre ei au fost bobocii – tinerii care au făcut astăzi primii pași curajoși în lumea academică.

Așa cum cere tradiția comunității academice, această zi specială a început sub semnul spiritualității. Festivitatea de deschidere a fost precedată de o slujbă de Te Deum la Catedrala Arhiepiscopală, unde s-au rostit rugăciuni de binecuvântare pentru studenți, profesori și întregul corp didactic.

Evenimentul s-a bucurat de o susținere puternică din partea întregii comunități. Alături de comunitatea academică au fost prezente autoritățile locale și județene, subliniind importanța universității ca motor de dezvoltare al regiunii.

Azi, UDJG a prins din nou viață. Și nu doar în campus.

Decani, profesori și reprezentanți ai conducerii universității au fost alături de studenți pentru un simplu, dar important „Bun venit în comunitatea UDJG!”

Pentru că universitatea nu înseamnă doar săli de curs, examene și credite.Înseamnă oameni, întâlniri, idei, prietenii și momente pe care încă nu știți că le veți ține minte.

Bine ați venit, dragi studenți ! De aici începe povestea voastră UDJG

„Mult succes studenților și profesorilor în noul an universitar!”

 

 

În cadrul evenimentului, prefectul județului Galați, George Toderașc, le-a transmis studenților că ”anii de facultate reprezintă o perioadă specială în viața fiecărui om. Sunt anii în care acumulăm cunoștințe, ne formăm caracterul și începem să ne conturăm drumul profesional. Transmit, totodată, un gând de apreciere întregii comunități academice. Prin munca și dedicarea dumnealor contribuie nu doar la formarea unor specialiști, ci și la dezvoltarea județului Galați și a României.

Universitatea „Dunărea de Jos” este una dintre instituțiile care definesc identitatea și prestigiul acestui județ, motive de mândrie pentru întreaga comunitate gălățeană. Le doresc tuturor un an universitar plin de realizări, inspirație și succes”.

 

La rândul său, președintele Consiliului Județean, Costel Fotea a afirmat:

„Consiliul Județean va rămâne un partener al mediului universitar, prin susținerea proiectelor și inițiativelor care creează oportunități pentru tineri și contribuie la dezvoltarea Galațiului.

Le doresc tuturor studenților, precum și părinților și profesorilor care sunt alături de ei, un an universitar cu multe reușite, inspirație și împliniri. Dragi studenți, sa aveți încredere în voi, să valorificați fiecare oportunitate și să transformați anii de studiu într-o experiență care să vă însoțească întreaga viață.

Mult succes în noul an universitar!”

 

Prezent la eveniment a fost și primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, care le-a transmis studenților și cadrelor didactice să continue activitatea dedicată studiului și perfecționării, iar noilor sosiți în studenție să se bucure de această frumoasă perioadă a vieții dar totodată să se dedice acumulărilor de informații pentru a deveni viitori profesioniști cu expertiză în domeniile pe care și le-au ales.

 

În discursul său de bun-venit, rectorul universității, prof. univ. dr. ing. habil. Marian Barbu, a prezentat o serie de realizări majore și a evidențiat evoluția ascendentă a instituției pe plan național și internațional, marcată de parteneriate largi și o activitate solidă de cercetare.

Ai putea fi interesat și de: