A decedat fostul dirijor și director al Teatrului Muzical „Nae Leonard”

Distribuie articolul

O veste tristă pentru comunitatea artistică din Galați și nu numai. Gheorghe Stanciu a decedat. S-a închis o ușă în spatele unuia dintre dirijorii de renume ai Teatrului Național de Operă și Balet Constanța (TNOB), care și-a însămânțat succesul pe băncile Liceului de Muzică din Galaţi și la Conservatorul din Iaşi. Pentru cultura muzicală românească, Stanciu a fost o prezență emblematică, lăsând o amprentă profundă prin interpretările sale memorabile și contribuția sa la scena culturală națională.

„Ne pleacă artiștii…Astăzi s-a stins din viață, la Constanța, dirijorul Gheorghe Stanciu, un muzician de excepție, absolvent al Liceului de Muzică din Galaţi şi al Conservatorului din Iaşi, secţia Violoncel şi secţia Dirijat orchestră şi compoziţie, dirijor principal la Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” din Constanţa din anul 1975, colaborator permanent al Teatrului Muzical „Nae Leonard” din Galaţi şi director al acestuia între anii 1997 şi 1999 (n. 3 aug. 1950, Galați)Dumnezeu să-l odihnească!” – se arată în postarea de pe pagina de Facebook al Serviciului de Referinţe Galați.

Ce cunoaștem despre veneratul Gheoghe Stanciu

Gheorghe Stanciu s-a născut la Galați. Aici a făcut Liceul de Muzică, după care a plecat, în 1963, și a făcut două facultăţi. În 1997, a fost numit director al Liricului gălăţean, însă peste un an, pleacă la Constanța. „Am acceptat, pentru că pe vremea aceea am putut să-mi păstrez postul de la Constanţa şi să ocup şi funcţia de director aici. Am stat ceva mai mult de un an şi jumătate, am făcut nişte spectacole mari – „Nabucco” şi „Aida”, cu regizori şi scenografi de marcă, cu solişti de la Bucureşti şi de la Cluj, spectacole pe care Galaţiul nu visa să le aibă la vremea aceea. Constănţenii au aflat cam ce fac eu aici şi mi-au propus să merg director la Opera din Constanţa. Cum eram stabilit acolo cu familia şi făceam naveta la Galaţi, am considerat că oferta mă avantaja”, mărturisea regretatul într-un interviu acordat cotidianului „Viața liberă”.

Gheorghe Stanciu s-a stabilit în Constanța în anul 1976, unde și-a construit un cămin și o carieră remarcabilă, după cum însuși mărturisea. Beneficiind de îndrumarea unor mentori de excepție, precum Ion Baciu, Stanciu și-a desăvârșit studiile în violoncel și pedagogie instrumentală, urmând ulterior cursuri avansate de dirijat sub îndrumarea maestrului Sergiu Celibidache.

M-am format ca dirijor de operă. Era o necesitate la Constanța, unde se montau cu repeziciune spectacol după spectacol. Să dirijezi operă este mult mai complex, mai amplu: să ții sub o baghetă instrumentiștii din fosă, interpreții din scenă, să respecți partitura și regia, să transmiți publicului fiorul muzicii, al marii muzici clasice, iată marea provocare!”, spunea el.

Primul său moment major la pupitrul orchestrei a fost în timpul spectacolului opera „Rigoletto”, alături de soliști de calibru precum Ilie Gănțoiu și Niculina Cârstea, cu Octav Enigărescu într-un rol surpriză. Emoțiile unui debutant care oferea indicații unui bariton de talia lui Gănțoiu sunt greu de descris. Succesul a continuat cu baletul „Don Quijote”, coregrafia fiind semnată de Mireille Savopol.

Printre altele, el mărturisea că: „Am dirijat pentru toți marii artiști ai baletului românesc. Baletul se dirijează altfel. Trebuie să știi coregrafia, să o înveți, e nevoie de constanțele tempoului. E altfel. La noi în țară am fost într-o vreme singurul dirijor de balet”.

Ce ar mai fi de spus? Cariera internațională a lui Gheorghe Stanciu a fost strălucitoare, dirijând spectacole de operă, precum „Spărgătorul de nuci” cu ansamblul Balșoi Teatre din Moscova la Roma, și patru producții de „Tosca” în aceeași locație. În 2001, a fost onorat să dirijeze un concert grandios la Vatican.

Relația sa cu Consuela, întâlnită în 1980, a fost decisivă. „Datorită ei am reușit să fac carieră. Eram excesiv de modest, timid, ea a fost femeia puternică din spatele meu. Ea cânta în orchestră și mă supraveghea cu o mare severitate. M-a stimulat mereu să învăț, să vreau, să lupt, să văd, să îmi clădesc respectul de sine. Fiecare seară de spectacol este un eveniment special, unic. Cea mai mare satisfacție am avut-o când am dirijat în săli cu 5000 de spectatori, la Londra, creând asemenea momente de emoție încât am simțit cum curge muzica, cum se revarsă peste public. Am avut mai multe asemenea stări de revelație. Cu „Aida”, de luni până vineri, cu săli de operă pline cu 3000-7000 de spectatori. La Glesgow, la Dublin. Toți marii dirijori din lume fuseseră pe acolo…”, spunea Gheorghe Stanciu.


Distribuie articolul

You May Also Like