Sunteți implicată în mai multe zone – universitate, cercetare doctorală, proiecte pentru comunitate și inițiative dedicate tinerilor. Cum reușiți să le îmbinați?
Cred că toate aceste activități au, de fapt, un punct comun: oamenii. Universitatea nu înseamnă doar cursuri, examene și cercetare, după cum nici implicarea în comunitate nu înseamnă doar organizarea unor evenimente. Înseamnă să înțelegi nevoile oamenilor, să identifici probleme și, mai ales, să cauți soluții.
Pentru mine, mediul academic și implicarea comunitară se completează. Cercetarea îți oferă o perspectivă structurată și argumentată asupra realității, iar proiectele din comunitate îți arată dacă ceea ce gândești și propui poate funcționa în viața reală.
Vorbiți mult despre implicarea tinerilor. Ce credeți că le lipsește astăzi?
Le lipsește încrederea că vocea lor contează și că pot avea un rol real în comunitate. Le lipsesc spațiile în care să fie ascultați și oamenii care să aibă suficientă încredere în ei încât să le spună: „Hai să încercăm!”.
Tinerii trebuie să fie priviți nu doar ca beneficiari ai unor proiecte, ci ca parteneri reali în dezvoltarea comunității. Dacă le oferim responsabilitate, acces la resurse, mentorat și, mai ales, un spațiu în care să poată încerca, greși și învăța, le oferim șansa de a-și transforma ideile în inițiative concrete. Cred că tinerii nu trebuie doar consultați, ci implicați activ în deciziile și proiectele care îi privesc. Au energie, idei și capacitatea de a schimba lucruri în comunitate, dacă le oferim încrederea și instrumentele de care au nevoie.
Care considerați că este una dintre cele mai mari probleme ale comunității gălățene?
Cred că una dintre provocările importante este să reușim să transformăm energia și resursele existente în colaborare. Galațiul are oameni foarte buni, organizații active, universități, antreprenori și instituții cu resurse și expertiză. Avem toate ingredientele pentru a construi proiecte importante și pentru a produce schimbări reale în comunitate. Cred însă că avem nevoie de mai multă colaborare, de mai multe punți între aceste resurse și de oameni dispuși să lucreze împreună pentru obiective comune. Întrebarea este cum îi aducem mai des la aceeași masă.
Nu cred în proiectele construite izolat. Cred în parteneriate și în proiecte concrete, cu rezultate care pot fi măsurate.
De ce pleacă copiii din zona rurală?
Abandonul școlar nu începe în momentul în care copilul nu mai vine la școală. De multe ori începe mult mai devreme: prin lipsuri materiale, lipsa transportului, lipsa sprijinului educațional, situația familiei și sentimentul copilului că școala nu îi poate schimba viitorul.
În mediul rural, trebuie să intervenim înainte ca elevul să abandoneze. Asta înseamnă mentorat, consiliere, activități extracurriculare, sprijin pentru familie și modele de succes.
Sunteți implicată și în proiecte comunitare. Cât de important este voluntariatul?
Enorm. Voluntariatul este una dintre cele mai frumoase forme prin care un om poate spune: „Îmi pasă”.
Am văzut oameni care nu aveau resurse financiare foarte mari, dar au oferit timp, energie, idei sau pur și simplu au fost acolo când era nevoie. Iar uneori exact aceste lucruri mici produc cele mai mari schimbări.
Cred că trebuie să reconstruim și cultura responsabilității față de comunitate. Nu putem aștepta întotdeauna ca altcineva să rezolve problemele noastre.
Future Romania-VIRO HUB Galați: Ce ați făcut până în prezent și ce urmează?
Future Romania este o academie de leadership, iar absolvenții săi formează o comunitate activă de lideri locali, regionali și naționali, conectați la programe și oportunități internaționale.
Așa a luat naștere Future Romania – VIRO HUB Galați, iar pentru mine este o bucurie să vedem că Galațiul se alătură unei comunități care se dezvoltă deja în toată țara.
Am înființat hub-ul în luna mai 2026, pornind de la dorința de a crea în Galați un spațiu în care oamenii implicați civic să se poată întâlni, să colaboreze și să transforme ideile în proiecte concrete, un spațiu diferit față de ceea ce există.
În aceste câteva luni, am reușit să construim o echipă, să dezvoltăm parteneriate cu organizații, companii și instituții și să identificăm direcții prin care putem răspunde unor nevoi reale ale comunității.
Un prim exemplu este implicarea noastră în campania națională „Clopoțelul Prieteniei”, prin care am mobilizat părinții să își înscrie copiii în campanie și, în același timp, am căutat donatori care să îi sprijine pe copiii care au nevoie de rechizite și de alte resurse pentru începutul anului școlar. Galațiul este județul cu cei mai mulți copii înscriși în această campanie, iar pentru mine, „Clopoțelul Prieteniei” înseamnă mult mai mult decât o simplă acțiune de strângere de donații. Este o demonstrație că, atunci când oamenii se mobilizează și lucrează împreună, putem ajunge acolo unde este cu adevărat nevoie de noi, inclusiv în comunități vulnerabile și în locuri despre care poate nici nu știam că există.
Ce urmează? Ne dorim să consolidăm echipa, să extindem parteneriatele și să dezvoltăm proiecte care să aibă un impact real și măsurabil în Galați, în special în zona educației, implicării civice și sprijinului comunitar.
Parteneriat public-privat-ONG: Modelul care a funcționat în alte județe și lipsește la noi
Este una dintre direcțiile în care cred foarte mult.
Primăria are infrastructura și responsabilitatea publică. Mediul privat are resurse și know-how. ONG-ul are acces direct la comunitate și flexibilitate. Universitatea poate aduce cercetare și expertiză.Dacă punem aceste resurse împreună, putem construi proiecte mult mai puternice decât dacă fiecare lucrează separat.
Dacă ați avea puterea de a schimba un singur lucru în comunitatea gălățeană, ce ați schimba și de ce?
Dacă aș putea schimba un singur lucru, aș schimba modul în care ne raportăm unii la ceilalți și la comunitatea în care trăim. Aș vrea să avem mai multă încredere unii în alții și mai multă disponibilitate de a colabora.
Cred că avem oameni valoroși, idei bune și resurse. Ceea ce ne lipsește uneori este curajul de a construi împreună și de a ne implica acolo unde este nevoie de noi. Campania „Clopoțelul Prieteniei” mi-a arătat încă o dată cât de mult poate însemna solidaritatea atunci când oamenii aleg să se implice.
De aceea, cred că trebuie să trecem de la „ce poate face cineva pentru mine?” la „ce putem face împreună pentru comunitate?”. Schimbarea nu vine întotdeauna de la o instituție, de la o lege sau de la un proiect cu un buget mare. Uneori începe cu câțiva oameni care decid să se așeze la aceeași masă, să se asculte, să se implice și să facă primul pas.
Ce rol ar trebui să aibă universitatea în comunitate? Ce înseamnă pentru dumneavoastră leadershipul?
Sunteți și doctorandă. Cât de important este ca deciziile din societate să se bazeze pe date concrete?
Leadershipul nu înseamnă să fii cel mai important om din încăpere. Înseamnă să știi să construiești o echipă în care oamenii să își dorească să contribuie. Un lider bun nu trebuie să aibă toate răspunsurile. Trebuie să știe să pună întrebările potrivite, să asculte și să îi ajute pe ceilalți să își valorifice competențele. Și mai cred ceva: leadershipul adevărat se vede atunci când nu mai ești tu în centrul proiectului, dar proiectul continuă să funcționeze.
Dacă ar fi să transmiteți un singur mesaj tinerilor din Galați, care ar fi acela?
Să nu aștepte momentul perfect. Să vină cu ideile lor, să întrebe, să încerce, să se implice și să nu se teamă că nu știu încă totul. Nimeni nu începe ca specialist. Devii bun făcând, învățând și acceptând că uneori vei greși. Și, poate cel mai important, să nu creadă că schimbarea trebuie să înceapă întotdeauna de la altcineva.
Cum vedeți Galațiul peste câțiva ani?
Mi-aș dori să fie un municipiu în care oamenii să nu mai vorbească atât de mult despre ceea ce „nu se poate”, ci despre ceea ce putem construi împreună.
Avem nevoie de mai multă încredere, colaborare și curaj. Dezvoltarea unui oraș nu se face într-un singur mandat, într-un singur proiect sau printr-o singură instituție. Se construiește în timp, prin oameni care aleg să se implice.
Cristina-Claudia Patriche: „Cred că schimbarea începe atunci când încetăm să așteptăm ca altcineva să facă primul pas.”
