Comparativ cu alte sisteme de drept, Codul Civil Român este structurat astfel încât ,,să se creeze preferință” pentru moștenirea legală, urmată apoi de cea testamentară; însă cu toate acestea, testamentul se conturează ca fiind un act de ultimă voință, făcut din timpul vieții, astfel încât ca după moartea testatorului, devoluțiunea să fie după dorința sa și nicidecum a legii ( cu excepțiile invocate de textul de lege).
Principalul mit este faptul că dacă lăsăm testament, nu mai e necesară dezbaterea succesiunii. Nicidecum. Testamentul, în funcție de specificitatea și componența sa, poate fi nu doar autentic, olograf ci și privilegiat, dar și universal (dispozițiile fac trimitere la întreaga avere, deopotrivă bunuri mobile și imobile inclusiv recunoaștere copil, sarcini impuse, dispoziții la testament anterior), cu titlu universal ( testatorul va lăsa doar o fracție din avere prin legat) ori chiar particular (bun individualizat).
Testamentul nu poate fi revocat (sau atacat pe cale judiciară). Alt mit, întrucât este prin esență un act unilateral, personal dar și revocabil, un act solemn și mortis causa. Efectele juridice ale testamentului se vor produce după decesul testatorului, astfel încât legatarul va intra în drepturile autorului său, doar după obținerea unui certificat de moștenitor legatar.
(Cu titlu informativ, succesiunea testamentară poate coexista cu cea legală). Bineînțeles, orice persoană care se consideră lezată în drepturile sale, se poate adresa instanței judecătorești, pentru a-și susține propriile drepturi.
Din această perspectivă, amintim instituția rezervei succesorale, în virtutea căreia, moștenitorii rezervatari (soțul supraviețuitor, copiii și părinții) beneficiază chiar și împotriva voinței defunctului de o parte din bunurile sale.
Astfel, cu titlu de exemplu, dacă la data autentificării unui testament, dispunătorul declară în scris, că avea copii sau orice altă rudă din categoria celor considerați de lege, ,,rezervatari”, la data dezbaterii succesiunii, aceștia sunt chemați să ia cunoștință de cuprinsul testamentului și să declare dacă sunt sau nu de acord cu producerea efectelor acestuia.
Din spectrul adevărului, testamentul constituie un instrument juridic de tip ,,scut” în cazurile reale unde nu există rude succesibile, ,,o extensie post-mortem” a testatorului și o particularitate a vieții, întrucât, în practică se conturează poziția conform căreia prin acesta, se urmărește o orânduire modernă a voinței umane, fie chiar și după moartea autorului; continuitatea bunurilor sale este dată de însăși actul celui ce trece în neființă.
