Primăria Galați este bună de plată. Magistrații de la Judecătoria Galați au decis să acorde despăgubiri unui cetățean care a fost mușcat de un câine maidanez. Bărbatul a rămas cu o infirmitate la mâna dreaptă și a primit sub formă de despăgubire suma de 4.300 de euro. Reprezentanții victimei consideră suma mult prea mică și solicită acordarea despăgubirilor solicitate la deschiderea procesului, adică 75.000 de euro.
Decizia de a acorda despăgubiri unei persoane mușcate de un câine fără stăpân reprezintă o premieră pentru instanțele gălățene. În urmă cu doi ani, avocatul implicat în acest caz reușea să obțină o sentință favorabilă la o instanță din Iași într-un caz asemănător. Atunci, a fost vorba chiar despre copilul avocatului care a fost mușcat de un câine în timp ce se juca lângă bloc. Familia care a dat în judecată Primăria Galați obținea suma de 10.000 de euro pentru trauma suferită de copil. În cazul bărbatului mușcat, avocatul a solicitat suma de 75.000 de euro victima nu mai poate profesa ca sudor.
„Este o premieră pentru instanța din Galați. Sincer, nu mă așteptam să primesc o asemenea decizie, de obicei primăriile sunt tratate cu lejeritate. Totuși, suma este mică, vom face cale de atac, vom cere suma solicitată inițial, adică 75.000 de euro. Probabil, procesul va mai dura un an. Este un proces greu, te lupți pentru o persoană care a suferit o traumă iar pârâtul recurge la toate căile de apărare. În acest caz, Primăria a susținut că nu era vorba despre un câine fără stăpân.Clientul meu este sudor, după ce a fost mușcat de câine nu a mai putut să și facă profesia, nu a mai putut ține aparatul de sudură în mână. Acum persoana este plecată în străinătate, i s-a schimbat viața”, a declarat avocatul Carmen Bordei.
Bărbatul a fost atacat de câine în septembrie, 2016, într-o stație de autobuz din cartierul Micro 19. În urma atacului, victima a avut nevoie de 65 de zile de îngrijiri medicale și de mai multe intervenții chirurgicale. Totuși, bărbatul a rămas cu o infirmitate permanentă, suferind o amputație la unul dintre degetele mâinii drepte. În premieră pentru o instanță din Galați, judecătorii au decis să despăgubească victima cu suma de 4.300 de euro, daunele urmând să fie plătite de Primăria Galați. Sentința instanței nu este definitivă și poate fi atacată în termen de 30 zile de la comunicare.
„Obligă pârâtul Municipiul Galaţi prin Primar la plata, către reclamant, a sumei de 4.300 euro (în echivalent în lei la data plății) cu titlu de daune morale. Obligă pârâtul la plata, către reclamant, a cheltuielilor de judecată în sumă de 1.600 lei. Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Galați”, se arată în sentința judecătorească.
Zeci de gălățeni sunt mușcați în fiecare an de câini fără stăpân. Cei mai mulți dintre ei merg la spital pentru îngrijiri medicale dar nu solicită despăgubiri în instanță.

