Astăzi, 24 iulie, în jurul orei 8,15 polițiștii Biroului Rutier Tecuci au intervenit pentru efectuarea cercetărilor, ca urmare a producerii unui accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918, din localitatea Gohor.
Din primele verificări efectuate la fața locului a reieșit faptul că un minor de 5 ani, din aceeași localitate, care s-ar fi angajat în traversarea străzii prin loc nepermis, a fost surprins și accidentat de un autoturism care era condus de o femeie de 40 de ani din comuna Brăhășești.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Minorul a fost transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru a stabili cauza și împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul.

