Un accident rutier s-a produs ieri dimineață pe strada Brăilei din municipiul Galați în jurul orei 8,55 și a fost semnalat printr-un apel la numărul unic de urgență 112.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Galați, un bărbat de 57 de ani, aflat la volanul unui autobuz, ar fi pornit din alveola de staționare fără să se asigure corespunzător și ar fi acroșat nacela unei autospeciale.
În nacelă se afla un muncitor de 53 de ani care efectua lucrări de mentenanță la înălțime.
În urma impactului, bărbatul din nacelă ar fi căzut, fiind transportat de urgență la spital pentru îngrijiri medicale. Totodată, o femeie de 53 de ani, pasageră în autobuz, s-ar fi dezechilibrat în momentul coliziunii și a căzut pe podea, suferind, la rândul ei, leziuni care au necesitat îngrijiri medicale.
Șoferul autobuzului a fost testat cu aparatele din dotare, rezultatele fiind negative pentru consumul de alcool sau alte substanțe.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.

