Azi-noapte, în centrul municipiului Galați, liniștea nopții a fost tulburată de o patrulă de jandarmi și… un iepure.
Pe la miezul nopții, micuțul urecheat a fost observat de jandarmi, sub o mașină, încolțit de doi câini.
Jandarmii au oprit imediat, hotărâți să-l ajute, așa că au gonit câinii si au încercat să îl prindă pe urecheat.
Dar iepurele avea alte planuri. A început o cursă scurtă, cu întoarceri bruște și sărituri demne de o competiție olimpică. După câteva minute de alergătură, jandarmii au reușit să-l prindă.
Ca să nu mai treacă prin aceleași emoții, iepurele a fost „cazat temporar” în curtea unei persoane, până se va găsi stăpânul.
Coincidența face ca șeful echipajului de jandarmi să fie plutonierul adjutant Epure Bogdan.
Cei prezenți spun că, pentru o clipă, omul și iepurele s-au privit lung, de parcă încercau să stabilească… cine poartă numele cui.
Nu știm dacă s-au înțeles între ei, dar un lucru e sigur: urecheatul a primit câțiva morcovi. Probabil i se făcuse foame după atâta alergătură!

