A venit din Oltenia să spargă parcometre!

Un tânăr de 22 de ani, din municipiul Drobeta-Turnu Severin, județul Mehedinți, a fost reținut de polițiștii gălățeni, fiind cercetat pentru furt calificat în formă continuată.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Galați, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, sâmbătă, 20 septembrie, de către polițiștii Secției 2.

Hoțul a fost prezentat în fața magistraților de la Judecătoria Galați, care au dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.

„În urma probatoriului administrat, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Biroului de Investigații Criminale al Poliției Municipiului Galați, a rezultat faptul că, în nopțile de 14/15, 15/16 și 17/18 septembrie, tânărul ar fi forțat 12 parcometre amplasate pe strada Brăilei, din municipiul Galați, din care ar fi sustras suma totală de aproximativ 1.500 de lei. 

Totodată, investigațiile au mai stabilit că, la data de 8 septembrie, acesta ar fi sustras din interiorul unui autoturism lăsat neasigurat, parcat în aceeași zonă a municipiului, un telefon mobil”, se arată în comunicatul IPJ Galați.

 

Ai putea fi interesat și de: