În scopul prevenirii unor astfel de incendii, Garda de Mediu Galați a publicat un comunicat prin care informează cetățenii asupra prevederilor legislative referitoare la interzicerea arderii vegetației sau a deșeurilor:
Astfel, conform O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări şi completări de Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare:
art. 94, alin.1, lit.n): ”Protecţia mediului constituie o obligaţie a tuturor persoanelor fizice şi juridice, în care scop: nu ard miriştile, turbăriile, litiera pădurii, stuful, tufărişurile sau vegetaţia ierboasă”;
art. 96 alin.3, pct.16: ”Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei (RON) la 15.000 lei (RON), pentru persoane fizice, şi de la 50.000 lei (RON) la 100.000 lei (RON), pentru persoane juridice, încălcarea obligaţiei de către proprietarii şi deţinătorii de terenuri cu titlu sau fără titlu de a nu arde şi de a preveni arderea miriştilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase”;
art. 98 alin.1, lit.a): „Constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă următoarele fapte, dacă au fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală: arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile protejate şi de pe terenurile supuse refacerii ecologice”.
Totodată, în conformitate cu art. 62, alin. 4) din Legea serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006 (republicată), cu modificările și completările ulterioare, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.500 lei la 3.000 lei fapta de aprindere şi/sau ardere a deşeurilor din recipientele de precolectare/colectare sau de ardere a deşeurilor vegetale rezultate de la operaţiunile de curăţare a spaţiilor verzi, arbuştilor, arborilor, etc.
De asemenea, în conformitate cu prevederile Ordinului comunal M.A.D.R./M.M.A.P./A.N.S.V.S.A. nr. 352/636/54/2015 pentru aprobarea normelor privind eco-condiţionalitatea în cadrul schemelor şi măsurilor de sprijin pentru fermieri în România, este interzisă arderea miriștilor și a resturilor vegetale pe terenul arabil, precum și a vegetaţiei pajiștilor permanente (Capitolul: Sol și stoc de carbon, GAEC 6 – Menţinerea nivelului de materie organică din sol, inclusiv interdicţia de a incendia miriștile arabile). Obiectivul acestui standard este menţinerea unui nivel minim de întreţinere a solului prin protejarea pajiştilor permanente.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 54/2012 privind desfăşurarea activităţilor de picnic persoanele fizice care desfăşoară activitatea de picnic au obligația de a aprinde focul doar în locurile special amenajate și de a-l supraveghea în permanență. Nerespectarea acestei prevederi constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei.
Incendierea vegetației uscate poate conduce la pierderea materiei organice în sol, la poluarea atmosferei și a solului, la distrugerea păşunilor permanente, iar aceste incendii pot lua proporţii şi pot provoca atât pagube mediului înconjurător, cât şi culturilor agricole şi păşunilor din imediata vecinătate.

