Liberalii ședințuiesc după model duplex!

 

 Câte două organizații județene, au hotărât cei din conducerea centrală a PNL, să convoace pentru perioada următoare pentru stabilirea mesajelor electorale din perioada următoare.

Astăzi, la Focşani, aproximativ 150 de persoane din conducerile judeţene ale organizațiilor Vrancea şi Galaţi au ședințuit pentru stabilirea pregătirilor organizatorice pentru campania electorală premergătoare alegerilor prezidenţiale din luna mai.

Au fost prezenți secretarul general al PNL, Adrian Ioan Veştea, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi şi coordonatorul campaniei pe regiunea Moldova, Costel Alexe.
Discuţiile s-au concentrat pe strategiile de campanie, mobilizarea membrilor şi susţinătorilor, precum şi pe mesajele cheie care vor fi promovate în următoarea perioadă. În cadrul discuţiilor, s-a subliniat importanţa unei strategii eficiente în vederea mobilizării electorale, cu accent pe promovarea mesajului şi valorilor PNL.
De asemenea, participanţii la şedinţa de lucru au subliniat necesitatea sprijinirii unui candidat care să unească şi să inspire încredere într-o perioadă plină de provocări pentru România.

Crin Antonescu a fost cel care a demonstrat de-a lungul carierei sale politice că poate fi acel lider autentic şi respectat.
Concluzia întâlnirii de astăzi de la Focşani a fost una clară: PNL este pregătit să susţină cu toate forţele candidatura lui Crin Antonescu şi să lucreze împreună pentru un viitor mai bun pentru toţi românii.

PNL Galați a fost reprezentat de primarul municipiului Tecuci, Lucian Costin, prim vicepreședintele Cristian Dima, dar și Mihai Capră și Vasile Pârlog.

 

 

Ai putea fi interesat și de: