Încă sunt probleme cu alimentarea cu apă în localitățile județului

 

În aria de operare a Societății Apă Canal SA Galați, astăzi dimineață la ora 10,00, erau probleme cu lipsa alimentării cu energie electrică la gospodăriile de apă și forajele din 16 localități: Ivești, Umbrărești, Slobozia-Conachi, Cuza Vodă, Cuca, Băleni, Scânteiești, Frumușița, Tg. Bujor, Moscu, Balintești, Cavadinești, Rădești, Vlădești, Brănești și Suceveni. Imediat după oprirea energiei electrice, din data de 26.11.2023, la gospodăriile de apă unde a fost tehnic posibil, am procedat la punerea în funcțiune a generatoarelor, astfel încât să putem asigura alimentarea cu apă potabilă a consumatorilor.

La această oră, dintre toate localitățile afectate de lipsa energiei electrice, probleme în alimentarea cu apă avem în: Rădești, Brănești, Independența – este întreruptă alimentarea cu apă, iar in Slobozia-Conachi, Cuza Voda si Balintești furnizăm apă pentru aproximativ 30% dintre abonați.

Din păcate, rezervele de apă scad de la o oră la alta, iar în condițiile în care nu se reia alimentarea cu energie electrică nu putem reface stocurile (electropompele de la foraje nu funcționează).

Astfel, la gospodăriile de apă Băleni, Frumușița, Tg. Bujor și Moscu rezerva de apă este deja la jumătate, iar în Cuca, Scânteiești, Cavadinești, Vlădești și Suceveni este la 30%.

În cursul zilei de ieri au fost foarte multe caderi de tensiune/filări pe fronturile de captare Vadu Roșca și Salcia Liești, avem în continuare lipsă tensiune pe frontul de captare Salcia Liești. Afectați de lipsa energiei electrice la această captare sunt abonații din localitățile Independența (100%) și Piscu (50%). Se iau toate măsurile pentru asigurarea necesarului de apă al municipiului Galați din sursa subterană.

Echipele APA CANAL S.A. Galați sunt mobilizate în teren pentru verificarea punctelor vulnerabile și luarea măsurilor de remediere imediată a oricăror probleme apărute.

Ne cerem scuze față de consumatorii afectați de întreruperea apei potabile și mulțumim pentru înțelegere. Vom face tot posibilul să reintrăm cat mai operativ în regimul normal de furnizare a apei potabile, funcție de evoluția evenimentelor și de momentul repunerii sub tensiune a obiectivelor din aria de operare.

 

Ai putea fi interesat și de: