Câți gălățeni au fost înscriși la Rabla Local 2023?

Programul Rabla Local 2023 a fost organizat de Administrația Fondului pentru Mediu, iar pe data de 28 iulie 2023 s-a anunțat faptul că de pe 31 iulie se pot face înscrierile. Înregistrarea persoanelor fizice la Rabla Local a fost valabilă până pe data de 31 august, la ora 16:30.

Ulterior, acesta a fost prelungit cu încă o lună, până în data de 29 septembrie.

După semnarea contractului de finanțare cu UAT-ul, persoana fizică va casa și  radia din circulație și din evidența fiscală, autovehiculul uzat și urmează să beneficieze de stimulentul pentru casare de 3.000 de lei (2.400 lei alocați din Fondul pentru mediu şi 600 lei susţinuți din bugetul local).

Conform Biroului de Presă al Primăriei municipiului Galați, la acest program s-au înscris 837 de gălățeni, oameni care au reușit să beneficieze de suma menționată mai sus.

Ai putea fi interesat și de: