Recensământul se apropie de final. Locuitorii orașului Galați nu se grăbesc să completeze chestionarul


Mai sunt doar cinci zile până la finalul Recensământului Populației și al Locuințelor 2022, iar gălățenii nu se grăbesc să completeze chestionarul. Zeci de mii de locuitori ai orașului Galați nu și-au îndeplinit încă obligația, iar comunitatea ar putea avea de suferit, atrag atenția autoritățile locale.

Potrivit unor informații neconfirmate oficial, nici măcar 200.000 de locuitori ai orașului Galați nu au completat chestionarul. Dacă situația nu se va schimba pe ultima sută de metri, municipiul Galați va fi decăzut în rang, ceea ce înseamnă bani mai puțini și pierderea altor avantaje.

„Recensământ important pentru Galați. Este important să participați la recensământ, să-i primiți pe recenzori sau să veniți la centrele de recenzare din oraș. Și asta pentru că în alocările de fonduri se va ține cont de rezultatele recensământului. Această statistică este foarte importantă pentru orașul nostru”, a declarat recent primarul Ionuț Pucheanu.

În Galați sunt deschise șapte centre de recenzare asistată la sediul Primăriei Galați, pe strada Domnească, la Direcția Județeană de Statistică, pe strada Nicolae Bălcescu, la Direcția de Asistență Socială a municipiului Galați, amplasată pe strada Fraternității, la Biblioteca V.A Urechia, de pe strada Mihai Bravu, la mall-ul de pe George Coșbuc și la cele două sedii ale Direcției de Taxe și Impozite Locale, din cartierele Micro 39 și Micro 18.

Ultima zi de recensământ este duminică, 31 iulie. După această dată recensământul nu va fi prelungit așa cum s-a întâmplat în trecut, avertizează autoritățile. Conform legii, participarea la recensământ este obligatorie. Persoanele care refuză recenzarea riscă sancțiuni cu amenzi cuprinse între 1.000 și 3.000 de lei.

Ai putea fi interesat și de:

Lasă un răspuns