Autoritățile din patru județe din sud-estul țării vor să construiască un drum expres. Este vorba despre Galați, Brăila, Ialomița și Călărași care s-au asociat pentru realizarea șoselei moderne. Luni, asociația celor patru județe a început demersurile și așteaptă oferte pe portalul de licitații publice pentru realizarea studiului de fezabilitate.
Drumul expres în sud-estul țării este primul mare proiect de infrastructură implementat după descentralizarea promisă de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Viitorul drum va lega orașul Galați de autostrada Soarelui și va merge până la feribotul de la Dunăre de la Chiciu în Călărași. Consiliile județene din Galați, Brăila, Ialomița și Călărași s-au asociat pentru a realiza un drum expres în zona de sud-est a țării.
Este primul proiect important care apare după ce ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, le-a solicitat autorităților locale să coordoneze anumite investiții de importanță națională.
„Am trimis înştiinţări în acest sens către toate autorităţile locale… Autorităţile locale se vor ocupa de bunul mers al acestor obiective, iar noi cei de la MT plătim. Este clar că, la ora actuală, CNAIR şi-a depăşit capacitatea de gestionare a proiectelor, care sunt foarte multe”, a declarat, recent, Sorin Grindeanu.
Proiectul este coordonat de către noua asociere administrativă și presupune construirea unui Drum Expres Galați – Brăila – Slobozia (Ialomița) – Drajna – Autostrada A2 – Chiciu (Călărași), în parteneriat cu Ministerul Transporturilor. Șeful noii asociații a fost ales președintele Consiliului Județean Galați care luni a dat starul licitației pentru studiul de fezabilitate.
„Este o alianță administrativă pentru dezvoltarea acestei regiuni a țării, este rezultatul unei foarte bune colaborări cu liderii celorlalte trei județe, Brăila, Ialomița și Călărași. Am început procedura, așteptăm ofertele”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
Potrivit primelor calcule, investiția totală este evaluată la cel puțin 500.000 de milioane de euro. Documentele sunt întocmite de asociația celor patru județe, iar la final proiectul va fi depus spre finanțare de Ministerul Transporturilor. Șoseaua va avea peste o sută de kilometri și va lega orașul Galați de Autostrada Soarelui. În prima etapă, o firmă va fi delegată să stabilească traseul și lungimea viitorului drum expres. În cel mai optimist scenariu, lucrările ar putea să înceapă în 2024.

