Primăria Galați anunță că a obținut finanțare europeană pentru reabilitarea clădirii în care se află Grădinița cu program prelungit nr. 9. Este vorba despre o clădire construiță în urmă cu peste jumătate de secol.
Autoritățile au semnat contractul de lucrări pentru reabilitarea și eficientizarea energetică ale Grădiniței cu program prelungit nr. 9, situată în cartierul Țiglina 2.
Valoare contractului este de 1.5 milioane de lei, iar durata contractului este de șase luni (două luni proiectare și patru luni execuție).
Potrivit Primăriei, principalele lucrări de intervenție vor fi „izolarea termică a fațadei, înlocuirea tâmplăriei exterioare, instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei, modernizarea instalației de iluminat, refacerea tencuielilor degradate, refacerea finisajelor, adaptarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilități, reparații la trotuare.”
Lucrările vor duce la creșterea eficienței energetice, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și scăderea costurilor de energie termică, mai anunță Primăria. Grădinița a fost construită între anii 1969-1970, iar intervențiile se vor realiza la corpurile A și B.

