Noi reguli de circulație în orașul Galați: o stradă va avea sens unic, alta va fi închisă


Vor fi modificări pe unele străzi din orașul Galați. Unele schimbări vor fi temporare, altele vor fi permanente, au stabilit autoritățile.


Primăria municipiului Galați anunță că, în perioada 26-28 aprilie, se vor executa lucrări de semnalizare pe strada Smârdan și pe artera de circulație paralelă cu str. Brăilei (artera care asigură legătura între străzile Română și Al. Cernat). Lucrările sunt executate în vederea implementării de sensuri unice pe arterele menționate.


De asemenea, în noaptea de Înviere, între orele 23.00 și 1.30, pentru buna desfășurare a manifestărilor religioase, se va închide circulația pe strada Domnească. Este vizat tronsonul cuprins între străzile Basarabiei și Ep. M. Ștefănescu. Ca urmare, vor exista unele modificări privind transportul în comun.


„Traseul 26 – Semicursa cu plecare la ora 23.05 de la Gara CFR va fi deviată pe str. Basarabiei – str. Traian. Traseul 102 – Semicursa cu plecare la ora 22.28 din Micro 19 va fi anulată. Semicursele cu plecare de la orele 22.13 și 22.28 din Bariera Traian vor fi anulate”, a anunțat Biroul de Presă al Primăriei Galați.

Ai putea fi interesat și de:

Lasă un răspuns