PNL este singurul partid care a câștigat puncte electorale de când a început războiul din Ucraina. Liberalii au obținut peste trei procente și au urcat pe locul doi în clasamentul partidelor. În fruntea topului rămâne PSD.
Sondajul Național a fost realizat de INSCOP MONITOR, iar politologul Remus Ioan Stefureac a prezentat rezultatele acestuia pe Facebook. Astfel, PNL a urcat în topul preferințelor electoratului de la 16,6% în februarie până la 19,9% fiind pe locul 2. PSD rămâne pe primul loc cu 32%, în pierdere de 0,7%.
AUR coboară pe locul 3 în clasament având doar 18,9%. În februarie AUR era cotat cu 22,4% din preferințele electoratului. USR rămâne pe locul 4 cu 10,8%.
Creșterea PNL și coborârea AUR este explicată de politologul Remus Ioan Stefureac prin atitudinea față de război.
„Creșterea ușoară a PNL ar putea fi pusă pe seama activității recente intense a președintelui și a premierului care câștigă puncte pe fondul vizibilității foarte mari în asociere cu repere de credibilitate precum NATO și UE. Scăderea ușoară a AUR poate fi explicată prin dispariția formațiunii din prim-planul atenției publice, dublată de acuzații care au fost aduse de mass-media și adversarii politici privind atitudini pro-ruse ale unor membri sau persoane asociate acestui partid. Nu știm dacă efectele războiului din Ucraina asupra intenției de vot sunt temporare, datorate contextului emoțional sau ele se vor adânci”, a explicat Remus Ioan Stefureac.
Sondajul a fost realizat în perioada 2-7 martie, iar marja de eroare maximă admisă este de +/-3%.

