Utilizatorii au reclamat în special aspecte legate de derularea relației contractuale cu furnizorii de servicii de comunicații electronice, precum încetarea contractelor, facturarea serviciilor, nerespectarea prevederilor contractuale sau încheierea contractelor la distanță.
Din numărul total al reclamațiilor primite de Autoritate în anul 2021, nu mai puțin de 76% au vizat serviciile de comunicații electronice. Utilizatorii au sesizat probleme privind încetarea contractelor (19% din reclamațiile referitoare la serviciile de comunicații electronice), derularea contractelor la distanță (12%), calitatea semnalului de telefonie/internet (12%) și facturarea acestor servicii (12%).
Peste 12% dintre petițiile trimise ANCOM, referitoare la serviciile de comunicații electronice, au privit probleme întâlnite pe parcursul procesului de portare a numerelor de telefon.
Doar 5% dintre petiții s-au referit la serviciul de roaming, vizând în special condițiile de utilizare a serviciilor de roaming în Spațiul Economic European (Roam like at home).
Datele ANCOM arată și că reclamațiile formulate de utilizatori au vizat serviciile furnizate de Vodafone Romania în proporție de 18%, Telekom Romania Communications – 14%, Orange Romania – 15%, RCS&RDS – 11% și Telekom Romania Mobile Communications – 9%.
Bilanțul ANCOM mai arată că 11% din totalul reclamațiilor înregistrate anul trecut au avut ca subiect furnizarea serviciilor poștale.
Problemele semnalate de utilizatorii serviciilor poștale au fost legate de deteriorarea trimiterilor poștale (33% din totalul reclamațiilor privind serviciile poștale), nelivrarea trimiterilor poștale (22%), termenul de livrare a trimiterilor poștale (19%) și pierderea sau furtul acestora (19%). În contextul restricțiilor impuse de pandemie în ultimii ani, ce au impulsionat masiv utilizarea serviciilor de comerț online, serviciul de livrare a coletelor a căpătat o amploare din ce în ce mai mare. Furnizorii cel mai des reclamați au fost Fan Courier (31% din totalul reclamațiilor referitoare la serviciile poștale), Compania Națională Poșta Română (22%), Dynamic Parcel Distribution (10%) și Urgent Cargus (7%).
Utilizatorii au reclamat la ANCOM și alte aspecte, precum cele referitoare la echipamentele radio, regimul rețelelor de infrastructură sau procedura de alocare a frecvențelor pentru emisiile radio.

