Milioane de euro au fost alocate pentru reducerea abandonului școlar în județul Galați, au anunțat reprezentanții PNL. Banii sunt repartizați prin Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar.
Potrivit deputatului PNL Galați, Onuț Atanasiu, aproximativ 60 de unități de învățământ din Galați au fost selectate în Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS) și pot primi, fiecare, până la 200.000 de euro pentru proiecte de reducerea abandonului școlar.
În total, la nivelul întregii țări, 3.235 de unități de învățământ au fost identificate ca eligibile, o treime dintre ele fiind incluse într-o primă rundă.
În prima rundă de finanțare sunt prioritizate 1.019 unități de învățământ care au îndeplinit cumulativ următoarele criterii: au fost identificate în 2018/2019 cu prioritate de intervenție ridicată și în 2020/2021cu prioritate de intervenție ridicată și medie, au personalitate juridică, au un număr de cel puțin 40 de elevi înmatriculați în ciclul gimnazial și și-au exprimat intenția de participare în cadrul Schemei de granturi PNRAS exprimată prin Declarație de intenție.
Pe lista aprobată de PNRAS sunt atât de unități din județ cât și din municipii, cum ar fi Școala Gimnazială Iulia Hașdeu, Liceul cu Program Sportiv din Galați, Școala Gimnazială Ion Petrovici și Școala Gimnazială Gheorghe Petrașcu din Tecuci.

