Niveluri crescute pe Dunăre în Europa Centrală…
Am tot citit zilele acestea despre ciclonul Boris. Aceasta este doar o alta formă de a denumi ciclonul mediteranean blocat, care aduce și la aceasta ora precipitații în Europa Centrală.
Apariția anticiclonului scandinav de mari dimensiuni va forța intrarea ciclonului in Mediterana.
Astfel, începând de zilele viitoare, riscul se mută cu preponderență pe zona Peninsulei Italiene.
Accesul în Marea Mediterană va fi ultimul pentru ciclon, întrucât activitatea anticiclonului îl va disipa în zilele ce urmează.
Cu toate acestea, a plouat enorm de mult în Europa Centrală. Au fost înregistrate valori de peste 400 litri/mp, în vreme ce metropole ca Viena, Cracovia, Praga sau Munchen au înregistrat valori de 200-300 de litri/mp.
Precipitațiile s-au extins până în Croația, la Zagreb fiind raportate valori de peste 200 de litri/mp.
Majoritatea cantităților de apă vor ajunge în cel mai mare bazin de captare al Europei Continentale : Dunărea
Dunărea este singurul curs de apă din România care reflectă mai degrabă condițiile din Vestul Europei, decât pe cele autohtone.
Dunărea, nivel de alertă în Bratislava!
După ultimele măsurători, Agenția Națională de Meteorologie a Slovaciei a publicat valori de aproape 10 metri adâncime pentru fluviu, anunțând ca s-a evitat „la mustață” spargerea barierelor de protecție a capitalei, iar nivelul este așteptat să coboare în săptămânile următoare.
Cu toate acestea, SHMU (Agenția Națională de Meteorologie a Slovaciei) anunță faptul că se așteaptă la „probleme ” pentru țările din aval, precum Ungaria, Serbia, Bulgaria, România.
Probleme în Ungaria…
Nivelul a crescut foarte mult și la Budapesta.
După cum subliniază autoritățile locale, Budapesta a înregistrat un nivel de 627 cm pentru Dunăre, doar ca sunt extrem de alarmați întrucât se așteaptă un nivel de peste 850 cm până sâmbătă,21 septembrie.
În spațiul public sunt numeroase avertizări că Budapesta se va confrunta cu cele mai intense inundații din ultimii 10 ani.
Sunt reacții normale ale unor autorități care s-au mobilizat și urmăresc cu atenție nivelul Dunării, oferind informări și actualizări care uneori sosesc și la intervale de 3-4 ore.
Ungaria a anunțat avertizări și restricții pentru aproape 500 de km, în aproape toate zonele tranzitate de Dunăre, avertizând că se pregătește pentru o viitură puternică, pe măsură ce precipitațiile aduse de ciclonul mediteranean au dus la 17 morți și pagube la scară largă, care au făcut Polonia să declare stare de urgență, în timp ce Cehia avertizează că există probleme în alimentarea cu energie electrică.
Calcule din Serbia…
Pregătiri sunt și la Belgrad. Conform unor măsurători efectuate în localitatea Apatin, pe data acum o săptămână, nivelul Dunării era cu 52 de cm sub medie.
Cu toate acestea, pentru data de 21 Septembrie, autoritățile sârbe estimează o cota de 673 cm, cu mult peste medie.
Discuțiile sunt complexe și tratează explicații privind nivelul Dunării la care se va da alerta și cum vor funcționa aceste alerte.
În anumite cercuri se discută chiar despre cum va evolua mlaștina de la Beljarica și ecosistemul de acolo.
România, cu probleme multiple…
Sperăm să vedem astfel de exemple și la noi, altfel vom declara iarăși peste câteva săptămâni cum după ploile de la Galați, ne-a inundat și Dunărea.
Pana când vom vedea un semn de la autorități, aveți mare grijă cu privire la Dunăre. În Valea Galațiului, pe Faleză iar mai apoi zone întregi din Deltă vor fi mari probleme. Se așteaptă alte inundații…! Asta fără a pune la socoteală ce va veni pe Siret și Prut…