15 februarie – Ziua națională a lecturii!

Distribuie articolul

#citimîmpreună

Începând cu acest an, România are o Zi națională a lecturii!
Într-o societate în care doar 6,2% dintre cetățeni cumpără cel puțin o carte pe an, rolul școlii devine esențial în a promova cartea și lectura ca preocupări curente ale tuturor, fie copii sau adulți.

În acest context, marți, 15 februarie 2022, în toate unitățile de învățământ de pe teritoriul României (ciclurile preșcolar, primar, gimnazial, liceal), programul se va modifica astfel încât la ora 11.00 și la ora 14.00, indiferent de disciplina prevăzuta în orar, cadrul didactic va organiza la clasa unde este prezent activități de lectură la care să participe toți elevii.

Personalul didactic va recomanda, în prealabil, preșcolarilor si elevilor să aducă o carte preferată sau sa împrumute de la biblioteca unității o carte și să citească timp de 15 de minute, fie individual, fie în perechi sau grupuri mici de lucru.

Scopul activității este de a promova obiceiul de a lectura și nu presupune discutarea fragmentelor citite sau analiză pe text, ci cel mult informații despre autor si subiect.

În același timp, unitățile de învățământ preuniversitar pot organiza activități de încurajare și promovare a lecturii pentru întreaga comunitate, cu respectarea normelor de securitate în ceea ce privește prevenirea răspândirii pandemiei de COVID-19:

a) invitarea bibliotecilor locale, județene și/sau metropolitane de a derula activități de prezentare a serviciilor de bibliotecă, de înregistrare la bibliotecă, de colectare de carte și donație, inclusiv prin amenajarea de standuri proprii în incinta unităților de învățământ;
b) invitarea asociațiilor, fundațiilor nonprofit și asociațiilor de creatori, cu experiență în derularea de activități educaționale, de a susține cluburi de lectură, ateliere de scriere creativă, ateliere de ilustrare de carte, discuții libere și dezbateri despre literatură și cărți sau alte programe similare;

c) oferirea, cu titlu gratuit, editurilor și librăriilor, la cerere și în măsura disponibilității, de spații pentru prezentare și vânzare de carte cu caracter educativ și/sau recreativ, adecvat vârstei elevilor.


Distribuie articolul

Ai putea fi interesat și de:

Lasă un răspuns