14 noiembrie – „Lăsata Secului” pentru Postul Crăciunului

Distribuie articolul

Postul Crăciunului este unul dintre cele două mari posturi de peste an, având o importanță uriașă pentru credincioși. Pe data de 14 noiembrie este Lăsatul Secului pentru Postul Crăciunului, fiind ultima zi în care se mai poate mânca „de dulce”, ultima zi în care creștinii mai pot consuma produse de origine animală.

Începând de pe data de 15 noiembrie, prima zi de post, credincioșii care aleg să postească nu vor mai mânca lactate, ouă sau carne, timp de 40 de zile, până la Crăciun.

Foarte multe tradiții și obiceiuri sunt asociate acestei zile. De exemplu, de Lăsatul secului, oamenii organizează o masă mare, cu mâncare tradițională, împreună cu familia sau prietenii.

De asemenea, la sate, gospodinele schimbă toate vasele din bucătărie, cu unele special folosite doar în perioada de post. În noaptea de 14 noiembrie, se organizează șezători, unde oamenii se adună pentru socializare, cântec și voie bună.

În această zi, este ultima dată când credincioșii pot împărți mâncare de dulce. Astfel, gospodinele obișnuiesc să dea de pomană diferite alimente, pentru cei dragi care au trecut la cele veșnice.


Distribuie articolul

Ai putea fi interesat și de: