𝗜𝗻𝘃𝗲𝘀𝘁𝗶𝘁̦𝗶𝗶 𝗱𝗲 𝟮 𝗺𝗶𝗹𝗶𝗼𝗮𝗻𝗲 𝗱𝗲 𝗹𝗲𝗶 𝗹𝗮 𝗦𝗽𝗶𝘁𝗮𝗹𝘂𝗹 𝗝𝘂𝗱𝗲𝘁̦𝗲𝗮𝗻 𝗚𝗮𝗹𝗮𝘁̦𝗶

 

Spitalul Clinic Județean de Urgență ”Sfântul Apostol Andrei” a fost dotat cu noi echipamente de ultimă generație, destinate intervențiilor complexe de neurochirurgie și chirurgie generală:
Aspirator cu ultrasunete pentru Neurochirurgie – un echipament de înaltă tehnologie ce utilizează ultrasunete pentru a extirpa tumori cerebrale și osoase, protejând țesutul sănătos din jur și permițând intervenții de mare precizie.
Sistem laparoscopic 4K cu lumină fluorescentă complet echipat pentru Chirurgie generală – un sistem inovativ care ajută la identificarea și eliminarea tumorilor și metastazelor, prin intervenții minim invazive, cu riscuri reduse și o recuperare mult mai rapidă pentru pacienții bolnavi de cancer.
Instalarea echipamentelor a fost finalizată, iar personalul medical beneficiază deja de sesiuni de instruire pentru a asigura utilizarea lor în condiții optime.
„Aparatura, în valoare de 2 milioane de lei, a fost achiziționată de Consiliul Județean Galați printr-un proiect cu fonduri europene, prin Programul Sănătate.
Investițiile în dotarea spitalelor vor continua, din grijă pentru pacienți, pentru a avea, la Galați, servicii medicale la cele mai înalte standarde!”, a afirmat președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea.

 

Ai putea fi interesat și de: