Zeci de gălățeni „prinși”, anul acesta, că lucrau „la negru”

„Economia subterană” se pare că i-a ținut în stradă pe inspectorii de muncă gălățeni, anul acesta. Potrivit unui comunicat al ITM Galați, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă au efectuat, în perioada 03 ianuarie – 15 august, nu mai puțin de 980 de controale în vederea identificării și combaterii muncii nedeclarate. Cu ocazia acestor descinderi, au fost identificate 61 de persoane, din care 15 femei, care prestau muncă nedeclarată. S-a stabilit că doar 45 dintre angajații identificați munceau fără contract individual de muncă. Un număr de 36 de angajatori au fost sancționați contravențional, valoarea totală a amenzilor aplicate fiind de 1.030.000 lei.

Parte a economiei subterane, munca nedeclarată reprezintă un pericol real atât pentru economia țării cât și pentru persoanele care o acceptă (acestea fiind lipsite de drepturi elementare de asigurări sociale, de dreptul la concediu de odihnă plătit, dreptul de asociere și de a fi protejat de organizațiile special constituite etc ) și angajatorii care o practică. Identificarea și combaterea cazurilor de muncă nedeclarată reprezintă unul dintre obiectivele principale ale Inspectoratului Teritorial de Muncă Galați, având în vedere că măsurile dispuse de către inspectorii de muncă și sancțiunile contravenționale aplicate conduc la descurajarea practicării muncii nedeclarate” – după cum a declarat Bogdan – Marius TRANDAFIR, Inspector Șef al I.T.M. Galați.

Ai putea fi interesat și de: