Teatrul Dramatic „Fani Tardini” invită publicul la spectacol cu public pe gradene.
Vineri, 10 februarie, de la ora 19.00, Teatrul Dramatic „Fani Tardini” prezintă spectacolul premiat UȘA E DESCHISĂ! de Andrei Velea, regia: Vlad Ajder, scenografia: Daniel Divrician, cu actrița Petronela Buda în rolul Femeii, de altfel, artistul care a adus la Galați o salbă de premii, după interpretarea acestui rol în diverse reprezentații prin țară.
UȘA E DESCHISĂ! este o monodramă ce are la bază piesa „Păpușa din podul bunicii” a scriitorului gălățean Andrei Velea, inspirată de un caz real și publicată în cartea de proză scurtă „Plaja de la Vadu” (Editura Brumar, 2013).
Premii:
- Marele Trofeu la Bacău Fest Monodrame – 2022
- Premiul actorilor „Dinu Apetrei” la Bacău Fest Monodrame – 2022
- Premiul tinerilor „Ștefan Iordache” la Bacău Fest Monodrame – 2022
„Un spectacol despre justabilitate (!), UȘA E DESCHISĂ! ne întreabă cât de juști putem fi noi, ca societate, în raport cu ceea ce e «nou». Un spectacol construit în vremuri restrictive, «populat» cu actorie restricționată regizoral. Vă propun o dezbatere despre corectitudine, într-un moment în care corectitudinea nu are un aport social. Vă invit să vedem rezultatul: un suflet sincer, dar încarcerat, care naște un suflet liber.” – VLAD AJDER, regizorul spectacolului

