Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, prin intermediul Facultății Transfrontaliere, în colaborare cu Centrul de Informare al României la Ismail (Ucraina) și cu susținerea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, aduce în prim-plan un proiect de importanță culturală și comunitară.
Derulat în perioada 24 – 29 octombrie 2023, proiectul intitulat „Cultură și simțire românească dincolo de granițele țării” își propune să consolideze și să promoveze identitatea etnică, culturală și lingvistică a etnicilor români din Ucraina, contribuind, în același timp, la conservarea tradițiilor din comunitățile românești din Ucraina.
Momentul culminant al acestui proiect se va materializa printr-un spectacol folcloric ce va găzdui muzică și dansuri tradiționale, oferite de etnicii români din Ucraina. Evenimentul va avea loc la Teatrul Dramatic „Fani Tardini” din Galați, pe data de 29 octombrie 2023, începând cu ora 11:30. Spectacolul este o ocazie unică pentru etnicii români din Ucraina de a-și împărtăși cu mândrie tradițiile și valorile culturale cu publicul.
Proiectul are în vedere promovarea dialogului și interacțiunii culturale între comunitățile românești din cele două țări, consolidând astfel legăturile culturale și identitare dintre ele. Prin această inițiativă, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați dorește să contribuie la îmbunătățirea conexiunilor și a relațiilor de solidaritate între etnicii români din Ucraina și baștina lor.