Combinatul Siderurgic Liberty este vital pentru Galați! Este vital pentru România!
Vorbim despre un obiectiv economic strategic, despre mii de locuri de muncă și despre viitorul familiilor care depind de această industrie.
„Am promis că vom face tot ceea ce depinde de noi pentru a sprijini siderurgiștii gălățeni și pentru a susține salvarea combinatului.
Ieri, am avut prima confirmare concretă!
Ministerul Muncii a publicat proiectul de ordonanță de urgență pentru modificarea Legii nr. 200\2026 privind Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale, punând astfel în aplicare primul pas al angajamentelor asumate în cadrul Comitetului Interministerial pentru Liberty Galați și Liberty Tubular Products Galați.
Iată principalele măsuri propuse:
Salarii pentru încă șase luni!
Perioada de garantare a drepturilor salariale se extinde de la 6 la 12 luni consecutive pentru operatorii economici de interes strategic aflați în concordat preventiv.
Sprijin pentru cei 2.400 de angajați activi!
Combinatul, care a beneficiat deja de primele șase luni, va putea solicita plata salariilor pentru încă șase luni, în condițiile noilor prevederi.
Dublarea plafonului de garantare!
Suma maximă acoperită din Fondul de garantare crește la echivalentul a 12 salarii medii brute pe economie pentru fiecare salariat.
O șansă reală pentru redresarea Combinatului!
Măsura oferă timpul necesar continuării planului de restructurare și negocierilor cu investitorii interesați de viitorul siderurgiei gălățene.
Mulțumesc prim ministrului Luca Niculescu, viceprim-ministrului Marian Neacșu, ministrului Muncii Petre Florin Manole, secretarului de stat din Ministerul Economiei, Laurențiu Viorel Gâdei și celorlalți membri ai Guvernului României pentru implicare, promptitudine și măsurile concrete inițiate în sprijinul siderurgiștilor gălățeni și al salvării combinatului!
Sper ca ordonanța să fie adoptată cât mai curând, pentru a oferi siguranță celor 2.400 de angajați și familiilor lor și o șansă reală de redresare acestui obiectiv industrial strategic pentru Galați și România.
Siderurgiștii gălățeni nu sunt singuri!
Vom continua să susținem toate demersurile pentru salvarea combinatului, reluarea activității și protejarea locurilor de muncă. Salvarea combinatului înseamnă protejarea a mii de familii, a unei industrii strategice și a viitorului economic al Galațiului!”, a afirmat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.









