Registrul traficanţilor de droguri, instrument necesar statului român în bătălia pentru combaterea traficului de droguri, prinde contur zilele acestea.
Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege care are ca obiect de reglementare organizarea Registrului naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni din sfera traficului de droguri.
„În scopul prevenirii şi combaterii faptelor din sfera ilicitului de droguri, precum şi pentru a evita riscul recidivei, se organizează Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni din sfera traficului de droguri, denumit în continuare Registrul”, se arată în proiectul de lege.
„Vorbim despre o bază de date cu ajutorul căreia poliţia va putea să verifice unde sunt traficanţii, ce fac, ce serviciu au, cu cine intră în contact, dacă sunt la un festival sau dacă stau în preajma şcolilor.”, după cum a declarat ministrul Justiţiei Alina Gorghiu.
Potrivit intervenției acesteia, Registrul este un instrument util, o bază de date publică, cu rol predominant preventiv. În acest registru, vor fi înscriși toți aceia care au comis infracțiuni legate de traficul de droguri, dar și cei care au efectuat fără drept operațiuni cu substanțe psihoactive.
Concret, aceste persoane vor fi obligate să anunțe poliția referitor la locația lor. Adică, dacă își mută domiciliu, dacă se deplasează în altă localitate pentru mai mult de 7 zile. Vor trebui să dea detalii și cu privire la locul lor de muncă, despre locurile frecventate, despre persoanele cu care intră în contact. Iar asta periodic, o dată la 3 luni.
În prezent, din cele 962 de persoane care execută pedepse privative de libertate pentru comiterea unor infracțiuni din sfera traficului de droguri, 826 sunt recidiviste sau cunoscute cu antecedente penale (85,86%). Asta arată cât de mare este gradul de repetabilitate. Și cât de multă nevoie e de măsuri de prevenție.
Problema drogurilor nu este numai la nivel național. Este o prioritate pentru Uniunea Europeană, pentru comunitatea euro-atlantică; este un pericol internațional. Iar traficul de droguri are un puternic caracter transfrontalier. Pentru o combatere optimă este necesară și o colaborare solidă între state și adaptarea sistemului judiciar la era digitală, s-a mai subliniat în expunerea de motive, la prezentarea acestui proiect.