Relocare pentru activitatea Prefecturii !

Distribuie articolul

Având în vedere că la Instituția Prefectului – județul Galați au demarat lucrările din cadrul proiectului „Creşterea eficienţei energetice a Palatului administrativ al judeţului Galaţi – Corp A”, nr. C5-B2.1.b-162, derulat în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Interne, instituția a fost relocată în Bloc Cristal, strada Al. I. Cuza, nr. 47 bis, scara A, etaj 1 ( fostul OCPI).

Astfel, începând de luni, 16 septembrie, toată activitatea Instituției Prefectului se va desfășura în noua locație, accesul urmând să se facă din strada Al. I. Cuza, prin culoarul de lângă parcarea Primăriei Galați. 

Adresele de e-mail și datele de contact sunt publicate pe pagina de internet a instituției, acestea nefiind schimbate.

Instituția Prefectului desfășoară proiectul „Creşterea eficienţei energetice a Palatului administrativ al judeţului Galaţi – Corp A”, nr. C5-B2.1.b-162, proiect care beneficiază de finanţare nerambursabilă în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), Componenta C5 – Valul Renovării, Axa 2 – Schema de granturi pentru eficienţă energetică şi rezilienţă în clădiri publice, Operaţiunea B.2: Renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor publice, titlu apel PNRR/2022/C5/2/B.2.1.b/1, Runda 2 – Apel de proiecte gestionat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației finanțat din fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României și din fonduri naționale.

Valoarea totală a proiectului este de 20.644.252,68 lei cu TVA, din care valoarea maximă a finanțării nerambursabile este de 10.908.088,85 lei cu TVA, cu o durată de implementare de 36 de luni, iar lucrările se vor desfășura în baza autorizației pentru lucrări de construcții cu caracter special nr.78-360900/12.07.2024, emisă de către Direcția Generală Logistică din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

 

 


Distribuie articolul

Ai putea fi interesat și de: