Recalcularea pensiilor și-a atins scopul doar în parte…

Distribuie articolul

Ieri, la Prefectura Județului Galați, președintele Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu, și miniștrii secretari de stat din cadrul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, Francisc Gal și Marius Stanciu au participat la ședința Comitetului Consultativ de Dialog Social, la invitația prefectului județului, Andreea Anamaria Naggar.

Participarea decidenților din MMSS a fost solicitată nu demult de reprezentanții pensionarilor gălățeni, pentru a clarifica unele aspecte mai complicate din punct de vedere legislativ și a aplicabilității actului normativ ce vizează recalcularea pensiilor.

Pensionarii, gălățeni și nu numai sunt bulversați de diferențele apărute după aplicarea noii legi, în special cei ce au primit decizii de micșorare a venitului.

S-a explicat foarte clar că această categorie de pensionari nu va primi mai puțini bani pe talonul următor de pensie, ci nu vor mai fi luați în calcul la următoarele indexări. Cât timp? Nu se știe…

Și la Galați, ca și în multe alte județe din țară sunt nemulțumiri, temerea generală fiind că aceste majorări sau diminuări, după caz, au fost făcute arbitrar, fără o aprofundare temeinică asupra situațiilor.

Deja, în mai multe localități din țară, pensionarii din diferite ramuri de activitate, mai ales din industria grea, cum ar fi mineritul și siderurgia, stau pe un „butoi de pulbere” și amenință cu ample acțiuni de protest.

O eventuală escaladare a potentialului-deocamdată- conflict, ar putea inevitabil să genereze costuri consistente din punct de vedere politic, știut fiind faptul că pe finalul toamnei vom avea alegeri parlamentare și prezidențiale.

 Deja, pe unele rețele de socializare, PSD si PNL, partide ce formează coaliția de guvernare, au început să arate cu degetul unii spre ceilalți, cu privire la proiecția pensiilor din România din ultimii ani.

O sclifosire politicianistă cumva rudimentară pentru a ocoli costurile de imagine in fața pensionarilor, o categorie, poate cea mai disciplinată, ce se prezintă în procent destul de consistent la alegeri.

Deciziile de recalculare a pensiilor se vor împărţi până la finalul lunii august, la nivel naţional urmând a fi distribuite încă aproximativ 200.000 de decizii (situația este în dinamică de la o zi la alta).

În această lună, cheltuiala cu plata pensiilor a fost de 10,3 miliarde lei, iar în septembrie se va ajunge la 12,7 miliarde lei, banii fiind prevăzuţi în buget.

Cinci milioane de pensionari sunt în plată în acest moment în sistemul public, iar peste 3,8 milioane de pensionari au primit majorări.

Foto: Monitorul de Galați

 

  


Distribuie articolul

Ai putea fi interesat și de: