Programul manifestărilor de Ziua Marinei

Primăria municipiului Galați anunță că sâmbătă, 15 august, de Ziua Marinei, pe Faleza Dunării, în zona „Elice”, vor avea loc mai multe manifestări prilejuite de acest eveniment.

Autoritățile au făcut astăzi public programul manifestărilor:

Ora 17,00-17,02 – Salutul Gărzii de onoare de către comandantul Flotilei Fluviale și prefectul județului Galați

17,02-17,07 – Intonarea Imnului Național al României

17,07-17,10 – Cuvântul comandantului Flotilei Fluviale pentru deschiderea activităților

17,10-17,40 – Serviciul religios și lansarea ancorei de flori în apele Dunării

17,40-17,50 – Defilarea gărzii de onoare

17,50-18,20 – Exerciții navale

18,30-19,00 – Parada navală cu navele militare și civile.

Pentru buna desfășurare a manifestărilor vor exista restricții privind traficul auto în intervalul orar 10 – 20.

Astfel, se va închide bulevardul Marea Unire (tronsonul cuprins între străzile General Alexandru Cernat și Navelor), precum și strada Traian (tronsonul cuprins între breteaua parcului de la „Elice” și bulevardul Marea Unire).

Șoferii pot folosi următoarele rute ocolitoare:

  • Bulevardul Marea Unire – Strada Regiment 11 Siret – Bulevardul George Coșbuc / Strada Brăilei;
  • Strada Portului – Strada Navelor – Strada Egalității;
  • Strada Portului – Strada George Enescu – Strada Dogăriei.

Evenimentele sunt organizate de către Primăria municipiului Galați și Flotila Fluvială Brăila.

 

Ai putea fi interesat și de: