Probleme majore la Spitalul „Anton Cincu” din Tecuci!

Distribuie articolul

 

 

 

Întrebări pentru tecuceni dar și pentru locuitorii din zonele limitrofe:

Ați fost vreodată pacienții spitalului din Tecuci? Cum au fost meniurile? Sau ați primit alimente de-acasă?

Managerul Valentina Kramer a primit poze de la medicii de gardă cu alimente care aveau data expirării deja depășită iar aceștia au refuzat să dea bolnavilor alimentele respective.

Chiar și-așa, în ziua următoare, pacienții au primit aceleași produse la micul dejun!

Gurile rele spun că toate acestea se fac mai ușor în week-end. De ce? Simplu. Posibilitatea ca în aceste zile să vină vreun control pe capul madamei Kramer este aproape de zero la sută.

Mai mult decât atât, la magazia de alimente și materiale a spitalului unde ar trebui să fie personal TESA cu studii medii, este delegată o spălătoreasă – studii generale, care este executantul model al managerei Kramer și totodată o super-verișoară.

Această spălătoreasă n-are habar să-și întocmească documentele contabile necesare, fișe de magazie, etc. dar, pentru că așa e modelul la spitalul tecucean, primește un spor baban, deși singura sa calitate e aceea de a fi o persoană doar cu știința facebook-ului.

Începem să descoperim cum și-a achiziționat Kramer anul trecut cele 2 apartamente, unul în capitala țării și unul la mare, bașca un autoturism nedeclarat în declarația sa de avere.

De asemenea, trebuie precizat că datoriile spitalului către furnizori sunt duble comparativ cu perioada de la preluarea mandatului de către madame Kramer.

 

Cum mai merge parandărătul la Tecuci?

 

 

Achizițiile publice dubioase cu furnizori preferați, dintre care putem aminti AGRESSIVE S.R.L. Tecuci (evident, administrată de un membru marcant PSD)_, se plătesc periodic (deși alți furnizori își așteaptă cu nerăbdare rândul) facturi cu sume imense pentru alimente de cea mai proastă calitate și eventual expirate sau foarte aproape de data expirării.

La bucătăria spitalului nu ajung toate aceste alimente, ci doar strictul necesar pentru meniuri precare, cât să nu moară bieții pacienți de foame, iar banii plătiți pentru alimentele care nu ajung în spital, între cine se împart?

Situația e verificabilă, facturi plătite, intrări/ieșiri din magazia de alimente, meniuri zilnice, fișe de magazie (dacă mai există???) etc.

Managerul Valentina Kramer nu știe cum să anuleze contractul de donație a pâinii, pentru a încheia contract pe plată, cu un furnizor preferat, de unde să-și poată încasa parandărătul.

Din informațiile noastre în scurt timp va fi convocat Consiliul de Administrație al spitalului.

Kramer în loc să-și prezinte propria activitate, a solicitat șefilor

 rapoarte de activitate pe jumătatea anului 2024.

Fără o Organigramă aprobată de CA, în acest moment spitalul tecucean funcționează ca un talcioc.

Din păcate, această madame, cumva manager, are la rândul ei o mare proptea și ea vine de la un fost prefect, fost candidat perdant la Primăria Tecuci, trecut pe linie moartă de PSD Galați după „succesurile” electorale repetate repurtate de acesta.

Este un obicei la PSD, în special, ca o persoană ce a candidat și a suportat un insucces să fie băgată la sertar și uitată pe-acolo o vreme.

 

Gavril, posibil viitor viceprimar la Tecuci?

 

 

Acum că pe Claudiu Sorin Gavril nu l-a mai reperat nimeni prin Tecuci, e altă treabă, omul cu siguranță fiind nervos cu nervii după ce a cheltuit aiurea sume consistente.

 

 Gavril ar putea avea o șansă, aceea de a fi viceprimar.

 

 De curând, primarul reales, Lucian Costin a afirmat într-o emisiune televizată că, având în vedere viitoarea componență a Consiliului Local, unde PSD și PNL au același număr de consilieri (AUR are încă un mandat), că fostul său contracandidat ar putea, dacă dorește, în toamnă, să opteze pentru a ocupa această funcție.


Distribuie articolul

Ai putea fi interesat și de: