Premieră postrevoluționară: au început lucrările pentru prima creșă din ultimii 30 de ani din Galați

Autoritățile gălățene anunță că au început lucrările la finalul cărora va fi construită prima creșă din ultimii 30 de ani din Galați. Operațiunea va ține un an, costă aproximativ 3 milioane de lei și este susținută din fonduri europene.

Lucrările pentru amenajarea primei creșe vizează reabilitarea clădirii din strada Alexandru Ioan Cuza nr. 24. Imobilul se află în patrimoniul municipiului Galați și este format din două corpuri, cu regim de înălțime subsol, parter și un etaj. Potrivit Biroului de presă al Primăriei municipiului Galați, lucrările presupun consolidarea clădirii, recompartimentarea spațiilor și reabilitare termică. Acestea vor fi completate cu înlocuirea integrală a instalațiilor pentru utilități, refacerea finisajelor interioare și exterioare, refacerea trotuarelor, montarea de bănci și coșuri de gunoi, precum și amenajarea spațiilor verzi. De asemenea, creșa va fi dotată cu mobilier și echipamente noi.

Totul va costa 2.860.544,60 lei, fonduri europene, iar lucrarea va fi gata peste un an.
Primăria mai anunță că după ce a modernizat cele două creșe existente în oraș, plănuiește să construiască alte cinci. Proiectele pentru cele cinci creșe noi vizează următoarele locuri: str. Brăilei nr. 184 – zona Dunărea, str. Feroviarilor – Micro 13, Bariera Traian, zona Gării CFR și fostul centru de transfuzii din Țiglina 1.

Ai putea fi interesat și de: