Oțelul, ultima partidă din sezonul regular. Trei puncte ce vor fi dedicate doamnelor și domnișoarelor!

 

Iată că am ajuns și la ultima etapă din sezonul regular al Superligii, ediția 2025-2026.

În această ultimă etapă, Oțelul întâlnește de la ora 14,30, pe propria arenă pe sibienii de la Hermannstadt, o echipă aflată în subsolul clasamentului, pe loc direct retrogradabil.

Locul 10 pentru gălățeni, cu 41 de puncte, golaveraj +9, în timp ce sibienii sunt pe 15, cu 20 de puncte, golaveraj -23.

 În tur, pe malul Cibinului, oțelarii s-au impus cu 3-1, în ultimele partide disputate, cele două formații împărțindu-și pe rând victoriile.

De remarcat că din cele șapte întâlniri directe desfășurate până în prezent, una singură s-a terminat la egalitate, chiar prima dispută dintre gălățeni și sibieni, consumată la malul Dunării pe 28 octombrie 2023.

Este o partidă cumva specială pentru că, astăzi de 8 martie, doamnele și domnișoarele au acces gratuit pe stadion. De asemenea, Dorinel Munteanu, antrenorul de numele căruia se leagă singurul titlu al oțelarilor, revine la malul Dunării, de data aceasta ca tehnician al sibienilor.

Partida de astăzi va fi condusă la centru de Andrei Moroiță din Ploiești, ajutat la cele două linii de Mircea Grigoriu și Andrei Constantinescu, ambii din București. În Camera VAR se vor afla Ionuț Coza, din Cernica-Ilfov și Ovidiu Artene, din Vaslui.

 Arbitru de rezervă a fost delegat Cătălin Buși, din Râmnicu Vâlcea iar observator va fi Vladimir Urzică, din Piatra Neamț.

Nuno Pedro este în continuare accidentat, A. Rus, Zhelev, Zivulic și Patrick sunt ultimii accidentați din lot, doar doi dintre aceștia având șanse să evolueze astăzi, iar căpitanul Lameira este suspendat.

Noutatea importantă pentru acest meci ar fi că brazilianul Luan Campos are în sfârșit drept de joc și ar putea evolua, chiar și parțial în partida de astăzi.

Uitându-ne la clasament, nu putem să nu remarcăm faptul că o victorie astăzi, ne-ar plasa pe locul 8, la două puncte de ocupanta locului 7, FCSB.

Dar, și cu înjumătățirea punctelor la final de sezon regular, putem fi chiar mai aproape de bucureșteni, totul depinzând de acele rotunjiri ulterioare.

Vreme de primăvară astăzi, la Galați, o oră numai bună de a fi prezenți pe stadion și să încurajăm favoriții.

 

 

Ai putea fi interesat și de: