În această după amiază, elevii managerului tehnic, Dorinel Munteanu au susținut a doua partidă de verificare, adversar fiind nou promovata in prima ligă ucraineană Polissya Zhytomyr.
Gălățenii au deschis scorul după 40 de minute de joc prin Jardan, acesta fiind și scorul înregistrat după prima repriză.
Partea a doua a debutat cu ocazii mai importante în contul gălățenilor. În minutul 66, Ionuț Neagu, recent introdus pe teren, va majora diferența după o execuție impecabilă a unei lovituri libere. Chiar daca au mai avut ocazii importante, oțelarii vor ceda din inițiativă, astfel că ucrainenii vor reveni pe tabela de marcaj după două reușite în minutele 70 și 87, prin același jucător, Yanakov.
A fost o partidă reușită, Dorinel Munteanu rulând aproape tot lotul de jucători ce a făcut deplasarea în cantonamentul din Austria.
Următorul meci amical este programat pentru duminică, 2 iulie, ora 15, adversar fiind ocupanta locului 3 al ultimei ediții de campionat a primei ligi slovene, Maribor.