Operatorul regional Apă Canal, informare în cadrul Comisiei de Dialog Social

 

Astăzi, prefectul județului Galați, Andreea-Anamaria Naggar, a participat la ședința Comisiei de Dialog Social, unde operatorul regional SC Apă Canal SA, prin directorul general Aurel Condurache, a prezentat o informare detaliată privind furnizarea serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare în municipiul Galați.

În cadrul discuțiilor, au fost evidențiate rezultatele obținute prin accesarea fondurilor europene, care au permis modernizarea și extinderea infrastructurii de utilități publice în județ.

Conform datelor furnizate, compania a atras până în prezent peste 520 de milioane de euro din fonduri europene, la care societatea a adăugat o cofinanțare de peste 40 de milioane de euro.

Aceste investiții au vizat 22 de unități administrativ-teritoriale și au adus îmbunătățiri sistemului de apă și canalizare, printre care: reabilitarea și extinderea a peste 730 km de conducte de aducțiune și rețele de distribuție a apei, realizarea și reabilitarea a 131 de foraje de apă, construcția și modernizarea a 57 de stații de tratare și pompare a apei, precum și reabilitarea și extinderea a peste 970 km de rețele de canalizare gravitațională și sub presiune.

De asemenea, au fost executate și reabilitate 232 de stații de pompare a apelor uzate și 7 stații de epurare, iar peste 63.000 de contoare de apă au fost achiziționate și instalate în aria de operare.

Un punct important al ședinței l-a reprezentat discutarea planului tarifar, important pentru sustenabilitatea economică a proiectelor finanțate din fonduri europene.

Tarifele pentru apa potabilă și serviciile de canalizare-epurare, stabilite și validate de Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC), reflectă necesitatea de a asigura funcționarea optimă a serviciilor și de a susține investițiile viitoare. Profitul obținut de societate este reinvestit, conform reglementărilor, în proiectele prevăzute în Planul de afaceri aprobat de ANRSC, contribuind astfel la dezvoltarea continuă a infrastructurii.

Conducerea Apă Canal a oferit asigurări că anul 2025 va aduce noi investiții, cu proiecte aflate deja în derulare și altele planificate pentru implementare.

În acest context, prefectul județului, Andreea-Anamaria Naggar, a subliniat importanța fondurilor europene în dezvoltarea infrastructurii, în special în zonele rurale, unde accesul la rețele moderne de apă și canalizare rămâne o prioritate.

„Îmi doresc ca aceste proiecte să continue, astfel încât fiecare locuitor al județului Galați să beneficieze de apă potabilă de calitate și de servicii de canalizare moderne”, a declarat aceasta în cadrul ședinței.

 

Ai putea fi interesat și de: