O nouă etapă de dezinsecție nocturnă la Galați!

Primăria Galaţi a anunțat programul următoarei etape de dezinsecție ce va avea loc pe raza municipiului.

Astfel, începând de marți, 2 septembrie și până joi, 4 septembrie, prin intermediul Serviciului Public Ecosal va avea loc, cel mai probabil ultima etapă de dezinsecție nocturnă din acest an.
Acțiunea se va desfășura în intervalul orar 22 – 6, urmând a se interveni la sol, pe întreaga suprafaţă a municipiului Galaţi, utilizându-se substanţele Solfac Trio EC 140 NF şi Solfac Combi Maxx – insecticide piretroide concentrate, împotriva insectelor zburătoare şi târâtoare, cu echipamente de tip generator ULV şi termonebulizator.
Apicultorii şi sericicultorii de pe raza municipiului Galaţi sunt rugaţi să-şi ia toate măsurile de protecţie necesare pentru familiile de albine şi viermi de mătase în scopul evitării contactului cu substanţele insecticide distribuite în toate zonele verzi ale domeniului public.
„Programul poate suferi modificări sau poate fi decalat în cazul în care condiţiile meteo nu permit desfăşurarea în bune condiţii a acţiunii„, se arată în comunicatul municipalității.

Ai putea fi interesat și de: