NOUTĂȚI! Pentru agenții economici

Distribuie articolul

ANPC inițiază strategia de pregătire a operatorilor economici, prin control de fond voluntar

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a inițiat în premieră, în acest domeniu de activitate, după modelul practicat de alte instituții ale statului, strategia specială de pregătire a operatorilor economici, prin control de fond voluntar inițiat de aceștia, care va intra în vigoare la 15 noiembrie 2022.

De la această dată, companiile pot cere Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) un control de fond voluntar. Asta înseamnă că respectivii operatori economici pot afla despre eventuale probleme pe care trebuie să le remedieze, fără a fi amendați.

În schimb, solicitantul va primi un set de măsuri de remediere, într-un termen rezonabil de execuție, urmând ca îndeplinirea acestora să fie reverificată de ANPC. După ce va fi constatată aducerea la conformitate a deficiențelor, ANPC va aplica, la loc vizibil, un semn distinctiv, care va certifica această stare de fapt consumatorilor.

Procedura trebuie să urmeze câteva etape:

  • – este necesar să depună o cerere către comisariatul regional pentru protecția consumatorului (CRPC) pe raza căruia are sediul social al companiei. Adresele de e-mail ale acestora, pe care le puteți găsi și la pagina Comisariate din cadrul website-ului.
  • Pentru firmele din regiunea noastră – CRPC Galați (județele Galați, Vrancea, Brăila, Tulcea, Buzău, Constanța) crpcgalati@anpc.ro
  • – cererea trebuie să conțină datele de identificare ale operatorului economic: denumirea, adresa sediului social și a tuturor punctelor de lucru (inclusiv a depozitelor), specificul activității prestate.

CRPC căruia i-a fost adresată cererea va comunica data vizitei pe care o va realiza echipa de comisari la operatorul economic care a depus solicitarea și, în măsura în care este finalizată, și fișa de control care va conține obiectivele acțiunii de verificare.

Prioritate, în procesarea cererilor, vor avea operatorii economici din domeniile:

  • HoReCa;
  • comerțul de produse alimentare;
  • prestarea serviciilor în directă legătură cu sănătatea consumatorilor.

Distribuie articolul

Ai putea fi interesat și de: