Ministerul Apărării Naţionale a anunţat că patru aeronave au fost ridicate de la sol, noaptea trecută două aparţinând Forţelor Aeriene Române şi două Forţelor Aeriene Spaniole, după ce rușii au atacat cu drone mai multe obiective din Ucraina, foarte aproape de graniţa cu România.
O dronă ar fi intrat pentru scurt timp în spaţiul aerian naţional românesc, în zona frontierei cu Ucraina.
MApN nu are date până în prezent că vreo dronă ar fi căzut în ţara noastră, dar militarii urmează să facă verificări în acest sens.
Forţele ruse au executat o nouă serie de atacuri cu drone asupra unor obiective civile şi de infrastructură portuară din Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România, pe braţul Chilia al Dunării.
”Ca urmare a detectării unor grupuri de drone care se apropiau de spaţiul aerian al Ucrainei, în apropierea spaţiului aerian al României, Centrul Naţional Militar de Comandă a notificat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă privind instituirea măsurilor de alertare a populaţiei din judeţul Tulcea, fiind transmise, la ora 2.01, mesaje RO-Alert”, au precizat reprezentanţii MApN.
”Pentru monitorizarea situaţiei, două aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Române au decolat de pe Baza 86 Aeriană Borcea începând cu ora 1.52 şi, ulterior, începând cu ora 3.22, încă două aeronave F-18 ale Forţelor Aeriene Spaniole din serviciul de luptă Poliţie Aeriană Extinsă, de pe Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu.
Toate cele patru aeronave de luptă au aterizat pe bazele aeriene în jurul orei 4.00. Pe parcursul acestui interval orar, sistemul de supraveghere radar al României a indicat posibilitatea ca una dintre dronele implicate în atacul asupra obiectivelor ucrainene să fi intersectat, în jurul orei 03.00, pentru o perioadă foarte scurtă, de sub trei minute, spaţiul aerian românesc, în zona de frontieră cu Ucraina”, a menţionat sursa citată.
Ministerul Apărării Naţionale a precizat că ”din datele disponibile la acest moment, nu a fost semnalată existenţa unei zone de impact pe teritoriul naţional. Forţele Ministerului Apărării Naţionale execută, începând din această dimineaţă, cercetări în zonă cu mijloace aeriene şi cu echipe la sol”. MApN a mai transmis că a informat şi informează în timp real structurile aliate cu privire la situaţiile generate de atacuri, rămânând în contact permanent cu acestea.
Conform ISU Tulcea, au fost înregistrate două apeluri la 112 – unul pentru a cere informaţii, iar un al doilea a fost cel în care apelantul a relatat că aude explozii în zona de nord, pe teritoriul ucrainean.
În cursul nopţii, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a emis un mesaj RO-Alert pentru populaţia din zona de Nord a judeţului Tulcea după ce, structurile cu rol de apărare şi monitorizare a spaţiul aerian de frontieră au reperat un grup de drone care se îndreptau către ţinte de pe teritoriul ucrainean aflate la graniţă cu România.