„Laptele și cornul”, distribuit o zi da și restul, nu!

Distribuie articolul

Sunt probleme mari în multe unități de învățământ, mai ales din municipiul Galați, cu distribuirea produselor ce fac obiectul Programului Național lansat în 2002. Dacă de la Consiliul Județean, contractantul direct al produselor, ni s-a transmis că livrarea se face conform graficului stabilit, am cerut explicații la Inspectoratul Școlar pentru clarificarea situației.

Săptămânile precedente am strâns o serie de informații de la părinți de pe diverse grupuri, fie ele generale, pe unitate de învățământ, sau particulare, ce aparțin unor anumite clase. Aceștia ne-au spus că livrarea produselor nu se face zilnic, așa cum prevede Programul, ci odată sau de două ori pe săptămână. Inspectorul General școlar, Gina Brânzan ne-a solicitat câteva zile pentru o documentare mai amplă și totodată pentru a transmite solicitări responsabililor cu acest Program din fiecare școală de a rezolva eventualele disfuncționalități.

Gina Brânzan ne-a declarat că într-adevăr produsele nu sunt livrate zilnic la elevi în unele unități școlare din cauza faptului că produsele ajung cu întârziere, uneori după orele de program, și aici, evident se referea la micuții din clasele primare. Acum, ecuația e simplă. Cineva ne duce cu preșul! Ori cei de la CJ nu sunt onești, și nu recunosc livrările cu întârziere, ori, la Inspectoratul Școlar, se trece cu vederea neimplicarea responsabililor din școli ce au ca sarcină împărțirea acestor produse.

Trebuie însă un țâr de responsabilitate pentru că, pe lângă latura morală, ce se referă la hrana copiilor, vorbim și de un Program Național, implicit de achiziții din bani publici. Deocamdată, cu speranța revenirii la un stadiu de normalitate, așteptăm! De aceea nici nu am dat exemple concrete cu unități de învățământ. Deocamdată! Fie că vorbim de decizii suplimentare, sancțiuni ori anchete mai riguroase… așteptăm o „luminare” a situației în cauză.


Distribuie articolul

You May Also Like

Lasă un răspuns