Investiție a Consiliului Județean de 1,6 milioane de euro la Spitalul Orășenesc Târgu Bujor!

La Spitalul Orășenesc Târgu Bujor, pe șantierul noului corp medical destinat Secției de Medicină Internă și Compartimentului de Primiri Urgențe, s-au turnat, în flux continuu, 66 mc de beton, parte a structurii de rezistență, reprezentând elevația, care va face legătura între baza fundației și placa ce va fi turnată la cota zero.

În locul clădirii construite în urmă cu aproape șapte decenii va fi ridicată o unitate medicală modernă, care va deservi peste 60.000 de locuitori din Târgu Bujor, și localitățile învecinate precum Băneasa, Fârțănești și Vârlezi.

Investiția face parte dintr-un proiect cu fonduri europene mai amplu – „Sănătatea fără frontiere”, cu o valoare totală de 1,6 milioane de euro, derulat de Consiliul Județean Galați în parteneriat cu Consiliul Raional Hîncești (Republica Moldova).

„Noua clădire, cu un regim de înălțime P+1 și o suprafață utilă de 784 mp, va asigura Secției de Medicină Internă și Compartimentului de Primiri Urgențe spații medicale moderne, la cele mai înalte standarde tehnice și medicale.

Vor fi amenajate saloane cu două și trei paturi, cabinete moderne, iar investiția include și dotarea cu echipamente medicale performante: ecografe, paturi ATI, electrocardiografe, defibrilatoare, monitoare pentru funcțiile vitale și instalații de oxigen.

Reconstruim din temelii sistemul de sănătate din județul Galați!”, a afirmat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Ai putea fi interesat și de: